Anul 2022 a adus o stagnare (plus 0,6%) a volumelor de vânzări din România ale Coca-Cola HBC, cel mai mare jucător de pe piaţa băuturilor răcoritoare, după ce în 2021 compania a raportat o creştere de 9,2%, arată ultimele rapoarte anuale ale companiei.
„Volumele în România au crescut cu 0,6%. Volumele pe segmentul de băuturi carbonatate au scăzut uşor, cu un plus de 4-6% (mid-single digit) în ceea ce priveşte băuturile carbonatate pentru adulţi (adult sparkling) şi cu un avans de două cifre (low-double digit) în categoria de energizante. Am văzut o creştere de sub 5% (low-double digit) pe categoria de băuturi carbonatate, majorare condusă de categoria de apă şi ceai ready to drink“, se arată în raportul companiei. Categoria de adult sparkling se referă la brandurile Kinley şi Schweppes, iar în categoria energizantelor compania este prezentă în România cu brandurile Burn şi Monster.