Companii

„Verzii“ au încasat în trei luni subvenţii de 160 milioane de euro

Foto Shutterstock

Autor: Roxana Petrescu

23.04.2013, 00:07 592

Producătorii de energie verde au primit în primele trei luni ale anului 160 mil. euro, mai bine de jumătate din tot ce au încasat anul trecut din schema de sprijin.

Totodată, proiectele au continuat să fie montate, în perioada amintită fiind finalizate parcuri eoliene sau solare de peste 500 mil. euro, în contextul în care asociaţiile care apără interesele investitorilor de profil spun că piaţa este blocată.

Suma de 160 de milioane de euro, care reprezintă valoarea certificatelor verzi emise în contul producţiei de energie regenerabilă, a fost înregistrată deşi de circa jumătate de an autorităţile locale nu pierd nicio ocazie pentru a spune că este necesară o ajustare a actualei scheme de sprijin, considerată cea mai generoasă la nivel european.

Scandalul subvenţiilor pentru energia verde poate fi considerat cel mai fierbinte subiect al pieţei de profil ţinând cont de faptul că sunt implicaţi investitorii care deja au pariat peste 3,5 mld. euro pe acest domeniu, autorităţile care se tem de o creştere a preţului la energie, dar şi marii consumatori de energie care ameninţă cu închideri din cauza creşterii costurilor.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels