Eveniment

Aşteptările analiştilor privind economia României s-au îmbunătăţit puternic în august - sondaj

Aşteptările analiştilor privind economia României...

Autor: Marius Oncu

14.08.2015, 00:05 421

Indicele care măsoară percepţia analiştilor pentru următoarele şase luni a crescut în august cu 18 puncte, la 50 de puncte, nivel înregistrat şi de Slovacia, dar în urma unui avans mai lent, de 15,4 puncte, potrivit unui sondaj întocmit de Centrul pentru Cercetare Economică Europeană din Mannheim (ZEW), cu sprijinul grupului austriac Erste.

Niciunul dintre analiştii consultaţi nu anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice în România şi Slovacia în următoarele şase luni.

În rândul ţărilor cu cele mai bune perspective din regiune, România şi Slovacia sunt urmate de Cehia (41 de puncte) şi Austria (38,9 puncte).

Situaţia actuală a economiei României este, însă, percepută de cei mai mulţi dintre analiştii financiari ca fiind doar "acceptabilă". Astfel, indicele care evaluează starea economiei în prezent situează România pe poziţia a patra în regiune, cu 20 de puncte, în urma Cehiei (45,5), Poloniei (43,5) şi Slovaciei (27,3).

Pentru regiunea Europa Centrală şi de Est, în care este inclusă şi Turcia, analiştii consultaţi de ZEW şi Erste şi-au îmbunătăţit uşor aşteptările privind evoluţia în următoarele şase luni. Percepţia privind situaţia actuală s-a înrăutăţit în august, însă aproape 86% din cei consultaţi consideră că starea economiei regiunii este "acceptabilă".

Regiunea Europa Centrală şi de Est include, în sondajul ZEW, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Turcia.

La sondaj, efectuat în intervalul 27 iulie - 10 august, au participat 48 de analişti, dintre care 6 din Turcia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO