Eveniment

BNR: utilizarea excesiva a politicii monetare poate inrautati deficitul extern

BNR: utilizarea excesiva a politicii monetare poate inrautati deficitul extern

Click pentru imaginea marita

27.10.2006, 18:38 17

BNR incepe sa ceara mai multa cooperare din partea Guvernului in lupta cu inflatia, in conditiile in care politica monetara isi utilizeaza deja la maxim parghiile.
Valentin Lazea, economistul-sef al bancii centrale, a aratat ieri ca in lipsa unei corelari a politicilor salariale si fiscale cu cea monetara pot sa apara probleme din utilizarea excesiva a celei din urma.
"Politica monetara poate face foarte putin in conditiile completei liberalizari a contului de capital si celelalte politici trebuie sa sprijine efortul de dezinflatie. Daca nu fac acest lucru, politica monetara va fi fortata sa faca mai mult si asta poate aduce probleme. Aprecierea cursului poate ajuta procesul de dezinflatie, dar creeaza probleme pe partea de deficit extern", a aratat Lazea, comentand pe marginea recomandarilor Fondului Monetar International.
Economistul sef al BNR se asteapta ca deficitul de cont curent "sa fie in jur de 10%" anul acesta. "Problema nu este acum, ci incepe de la anul", a comentat Lazea. In prezent, deficitul de cont curent este acoperit in proportie de 75%-80% de investitii straine directe, conditii in care este sustenabil.
Anul acesta deficitul de cont curent va depasi orice record, dupa cum arata datele pe primele opt luni. In aceasta perioada, deficitul extern s-a apropiat de 6 miliarde de euro, in crestere cu 51% fata de aceeasi perioada din 2005.
Practic, deficitul a explodat in lunile iulie si august, pe fondul unei cresteri cu 60% a dezechilibrului comercial. La nivelul intregului an, prognoza oficiala estimeaza un deficit de cont curent de aproximativ 9% din PIB (circa 8,6 miliarde de euro), dar analistii nu mai cred in aceasta cifra.
Cele mai recente estimari ale analistilor din banci dau ca sigura depasirea "pragului psihologic" de 10% din PIB pentru deficitul extern de anul acesta, in conditiile in care orice depasire a pragului de 6% din PIB este, conform specialistilor Fondului Monetar International, problematica.
Viceguvernatorul Cristian Popa a aratat recent ca deficitul de cont curent nu mai poate ramane la niveluri apropiate de 5% din PIB, avand in vedere nivelul mare al investitiilor straine directe si cresterea economica rapida.
Astfel, deficitul ar trebui doar limitat, incat sa nu mai ajunga la niveluri atat de ridicate. Pe de alta parte, masurile administrative luate de BNR in ultimii ani incep sa isi diminueze efectele, iar limitarea creditarii este singura parghie in lupta cu inflatia, cat si in temperarea deficitului extern.
Deocamdata, analistii si investitorii privesc cu destul calm problema deficitului datorita finantarii inca sanatoase, care nu produce datorie externa.
Daca anul acesta Romania asteapta investitii straine record, de peste 8,4 miliarde de euro, anul viitor acestea se vor reduce din cauza epuizarii marilor privatizari. Din acest motiv, finantarea unui deficit din ce in ce mai mare va deveni o problema pentru Romania, dupa cum spune economistul-sef al BNR.
Anul acesta principala cauza a iesirii de sub control a deficitul de cont curent a fost cresterea importurilor. Insa la aceasta s-a adaugat stagnarea fondurilor trimise acasa de romanii aflati la munca in strainatate. Anul trecut aceste remiteri au fost de aproape 3,7 miliarde de euro, prognoza aratand pentru acest an sume de 4,2 miliarde de euro.
Insa in primele opt luni cresterea a fost slaba, de sub 10%, remiterile fiind de 2,3 mld. euro, fata de 2,1 mld. euro anul trecut, de unde si cresterea neobisnuita a deficitului de cont curent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO