"Anul 2012 va fi un an cu numeroase incertitudini şi este deja marcat în perspetiva cea mai probabilă a unei iminente recesiuni. Marea întrebare este dacă noul val de recesiune va fi de adâncime sau dacă nu va complica peste măsură situaţia băncilor. Dacă această recesiune va fi adâncă - şi aici nu am în vedere scenariul cel mai păcătos din zona euro - băncile vor avea o atitudine de arici. Supraîndatorarea unor state şi a sectorului privat a făcut ca situaţia sectorului bancar să fie extraordinar de precară. Nu urmează o nouă criză după cea începută la finele lui 2008. Criza nu vine acum, ea a rămas, este un nou val de recesiune."
Opinie Daniel Dăianu: BCE şi evitarea dezastrului
"Economia României este o anexă în cadrul Uniunii Europene, nu este de dimensiune mare şi depinde enorm de ceea ce se întâmplă în Europa. Suntem într-o perioadă foarte critică din cauza întârzierilor în luarea deciziilor pe plan european. Proximitatea geografică nu ne permite să modificăm structura schimburilor comerciale sau structura acţionariatului băncilor şi nu putem crea noi instituţii, cum ar putea fi o bancă pentru dezvoltare. Urmează o perioadă lungă de timp în care şi SUA, şi Europa vor avea rate reduse de creştere. Va reuşi România să se desprindă?"
VIDEO - Dăianu despre salvarea zonei euro: Este mult mai greu să reconstruieşti o casă când ea arde
"Dacă vor fi ameliorări în economie, dacă se vor utiliza banii europeni în proporţie de 80 -90%, dacă vom avea schimburi comerciale cu ţările arabe, în zonele cu o dinamică economică mai mare, dacă vom şti să ne valorificăm resursele şi să nu vindem ca nişte nătăfleţi ceea ce a mai rămas din sectorul energetic, poate economia se va redresa."
"Perspectiva pentru 2012 în zona euro este cenuşie, vom avea recesiune. Europa, cu excepţia Germaniei, riscă să devină un muzeu industrial. Miza pentru viitor este în ce măsură putem «germaniza» practicile industriale, să orientăm sistemul de educaţie pe formarea în domeniile ingineriei şi matematicii."
Daniel Dăianu este profesor de economie şi fost ministru de finanţe
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Creditele luate de populaţie în lei redevin locomotiva, iar cele corporate frânează. Ritmul anual de creştere a creditului retail în lei trece de 8% în aprilie, peste viteza creditului corporate
-
Kaufland a investit 1,35 mld. lei în 2023 în România. „Ne extindem deşi costul pentru deschiderea unui magazin a crescut cu 40%“
-
Ford Otosan numeşte la Craiova şeful uzinei de camioane şi motoare din Turcia
-
Finanţe personale. NN Pensii investeşte 136 mil. lei în Premier Energy şi ajunge la o deţinere de 5,56%
-
Antreprenori locali. FAN Courier face paşi spre dezvoltarea regională. Compania a investit 4 mil. euro într-un hub la Arad, care este dedicat exlusiv e-commerce-ului
-
Microîntreprinderile generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, însă angajează un sfert din forţa de muncă locală
-
ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Cea mai mare provocare a industriei textile locale e lipsa forţei de muncă. „România este un producător cu experienţă, aici se pot face lucruri de calitate, dar nu vin din urmă tineri“
-
Premier Energy, în top 5 cele mai mari listări de la Bursa de Valori Bucureşti. Fondul NN Pensii a anunţat că a investit 136 mil. lei în companie, adică a subscris 20% din IPO
-
ZF/ Libra Internet Bank Profesii Liberale. Soluţii de creştere pentru IMM-uri prin fonduri europene. „Este o efervescenţă, lumea ia credite, deci oamenii vor să se dezvolte“
-
ZF Reindustrializarea României 2024. Fiecare dintre jucătorii mari din industrie creează un ecosistem, cu sute de furnizori care ajută la reindustrializarea României. Avem nevoie de un „one-stop shop“ în comunicarea dintre industrie şi guvern. Acest grup de lucru este foarte important. Când discutăm de industrie trebuie discutat cu toate ministerele conexe
-
ZF Agropower. Mesajul a doi mici producători de ulei: Piaţa de desfacere este o mare provocare. Alte ţări îşi protejează foarte bine brandurile locale. Ne-am dori să vedem şi la noi acelaşi lucru
-
Agricultorul din Bacău, controlat de antreprenorul Mihai Ilie, investeşte 13 mil. lei în 2024, iar cel mai mare proiect este o platformă logistică în Oneşti
-
ZF Cybersecurity Trends 2024. Protecţia datelor în era AI. Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel: Marea problemă a campaniilor de educare împotriva atacurilor cibernetice este că se rezumă la teorie. Companiile oferă angajaţilor un set de informaţii - text sau video - şi un chestionar, în loc să simuleze atacurile şi să facă demonstraţii practice
-
Poza sistemului bancar în T1/2024. Activele sistemului bancar au atins un nou maxim, de peste 822 mld. lei, în timp ce solvabilitatea a ajuns sub 23%, raportul credite/depozite a coborât spre 66%, iar rata NPL a fost doar 2,4% în martie 2024. Profitul a depăşit 3,7 mld. lei, rentabilitatea activelor fiind de peste 1,8%
-
Harta judeţelor cu cele mai mari creşteri ale salariilor: judeţele cu salarii mici au apăsat cel mai mult acceleraţia. Un număr de 10 judeţe au crescut salariile cu peste 20% în ultimul an, iar cinci dintre ele au avut creşteri sub 10%
-
Afaceri de la Zero. Cum au crescut? Simona Telteu, fondatoarea brandului de bijuterii Iona, pornit în urmă cu şase ani, a adunat în portofoliu aproape 1.000 de produse din aur şi argint lucrate manual şi a ajuns la peste 10.000 de clienţi
-
Afacerile producătorului de sisteme de răcire RAAL, cu clienţi precum John Deere, Class şi AGCO, au scăzut cu 1,6% în 2023, ajungând la 383 mil. lei