Eveniment

Directorii se aşteaptă să aibă salarii cu 20% mai mici, iar peste două treimi ar pleca să lucreze în afară

07.07.2010, 23:47 24

"Pentru acest an, se aşteaptă o scădere a salariilor pentruunele funcţii din sectoare specifice, precum cel imobiliar şiconstrucţii, logistică, transport sau consultanţă. Anul trecut,salariile din celelalte sectoare au rămas la acelaşi nivel sau auînregistrat o uşoară creştere, cuprinsă între 3,5 şi 5%", susţineIvana Vacokova, country manager al firmei de recrutare GraftonRecruitment, care are filiale în 19 ţări.

Sondajul, realizat în perioada mai- iunie a acestui an pe uneşantion format din angajaţi din middle şi top management lacompanii multinaţionale, arată că mai bine de jumătate (60%) dinrespondenţi sunt mulţumiţi de actuala poziţie pe care o au încompania în care lucrează şi nici nu mai au pretenţii salarialefoarte mari ca în trecut şi nu mai vor să-şi schimbe locul demuncă.

În ultimul an, 40% din executvii români chestionaţi nu aubeneficiat de o creştere salarială, pe când alţi 27% au avutsalarii diminuate.

Dacă în România 33% din manageri au avut parte de majorărisalariale în ultimul an, în Polonia 37% din aceştia au câştigat maibine în acest an, pe când în Slovacia sau Ungaria procentulmanagerilor care au beneficiat de creşteri salariale nu a depăşit29%, potrivit rezultatelor studiului Grafton realizat pe uneşantion de peste 6.600 de executivi din şase ţări (Polonia, Cehia,Slovacia, Ungaria, România şi Lituania).

Situaţia din prezent de pe piaţă i-a determinat pe 71% dinexecutivii chestionaţi să se relocheze în altă ţară dacă ar aveaoportunitatea unui job mai bun. Numai 14% din executivi rămân încontinuare pe poziţia actuală pentru că nu au altă oportunitate dejob.

"Instabilitatea legislaţiei din România şi a cursului valutar,precum şi faptul că salariile din străinătate pe poziţii similaresunt mult mai mari sunt principalii factori motivatori pentru caexecutivii să se relocheze, în ciuda faptului că sunt mulţumiţi deactualul loc de muncă", explică Vacokova.

Totuşi, managerii nu mai pun salariul pe primul plan în ceea cepriveşte atractivitatea unui loc de muncă, ci oportunitatea dedezvoltare profesională. De asemenea, responsabilităţile pe care leau pe poziţia respectivă reprezintă un alt motiv pentru caremanagerii şi-ar schimba jobul.

Grafton Recruitment este filiala locală a unei firme derecrutare irlandeze, prezentă pe piaţa locală din 2006, care aîncheiat afaceri de aproximativ 500.000 de milioane de euro în2008, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.Una din companiile care fac parte din grupul Grafton este SpenglerFox, o firmă de executive search specializată în recrutarea deexecutivi pentru statele emergente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO