Eveniment

Dobanda de referinta pe noiembrie: 7,5%

03.11.2005, 19:40 8

Dobanda de referinta a BNR valabila pentru luna noiembrie este 7,5%. Rata este cu 0,22 puncte procentuale mai mica decat cea calculata pentru octombrie, reflectand scaderea medie a dobanzilor pe piata monetara pe parcursul lunii trecute. Spre deosebire de dobanzile de referinta ale altor banci centrale, rata anuntata de BNR nu are decat semnificatia de dobanda legala, fiind folosita mai ales in instanta sau in acte contabile si notariale. Din punctul de vedere al pietei financiare, singura relevanta este data de faptul ca sintetizeaza miscarile dobanzilor pe piata in luna din urma. Dobanda de referinta a coborat de la 8,25% pe septembrie, in conditiile in care ratele de pe piata interbancara au atins minime istorice in ultimele doua luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO