Eveniment

Exporturile au crescut cu 30% in august, dar tot mai putin decat importurile

30.09.2005, 20:50 12

Deficitul schimburilor comerciale externe (export-import) a depasit in primele opt luni ale anului 5,8 miliarde de euro, in crestere cu 42,5% (cu aproape 1,8 miliarde de euro) in raport cu perioada similara din 2004, arata datele publicate de Institutul National de Statistica (INS).

Exporturile in luna august au fost de 1,85 mld. euro, cu 30,6% mai mult ca in luna august a anului trecut, iar importurile au fost de 2,7 mld. euro, cu 33% mai mari.

Ritmul de crestere a deficitului comercial se pastreaza la un nivel ridicat, comparativ cu cel din lunile anterioare. Numai in luna august, dezechilibrul balantei comerciale a fost de 837,1 milioane de euro.

Cu toate acestea, evolutia comertului exterior din primele 8 luni se incadreaza in prognoza revizuita a Comisiei Nationalae de Prognoza (CNP), care estimeaza pentru acest an un deficit comercial de 10,25 mld. euro, mai aproape de cifrele avansate de analistii economici.

"Deficitul avansat de Prognoza inseamna 13% din PIB, ceea ce nu s-a mai intamplat niciodata. Este vorba de un nivel enorm, maximul atins pana anul acesta era de circa 10%", a spus Liviu Voinea, director de cercetare al Grupului de Economie Aplicata.

Pana acum, exportul cumulat al primelor opt luni s-a ridicat la aproape 14,8 miliarde de euro, in crestere cu 16,9% fata de primele opt luni din 2004. In acelasi timp, importurile au depasit 20,2 miliarde de euro, marcand o crestere cu 23,3% fata de valoarea consemnata in perioada similara a anului trecut. Cu alte cuvinte, importurile continua sa creasca mult mai repede decat exporturile, fapt care adanceste luna de luna dezechilibrul balantei comerciale.

"In ultimele patru luni (perioada mai-august - n.red.), importurile s-au stabilizat in jurul unui plafon mediu lunar de 2,7 miliarde de euro", a comentat pentru ZF Ion Ghizdeanu, presedintele CNP.

Cea mai mare crestere a vanzarilor peste granita au inregistrat-o produsele minerale (petrol si derivate, minereuri, carbuni, ciment, sare), care au sporit cu 77,6% fata de primele opt luni din 2004. Pe locul doi la acest capitol se afla mijloacele de transport, cu o crestere de 30,8% a valorii exporturilor, urmate de produsele metalurgice, cu o crestere de 23,5% a vanzarilor la extern.

La fel ca si lunile trecute, singura categorie de marfuri care a suferit o scadere a valorii exporturilor sunt produsele textile si de imbracaminte, care au scazut cu 0,4% in raport cu valoarea consemnata in primele opt luni din 2004.

La capitolul importuri, cresteri peste medie au fost inregistrate in cazul produselor minerale, cu un spor de 47,4% fata de primele opt luni din 2004, urmate de mijloacele de transport (44,1%) si produsele metalurgice (32,1%).

La fel ca si in cazul exporturilor, importul de produse textile si de imbracaminte a scazut fata de primele opt luni din 2004, cu 0,9%.

"Principala sursa de ingrijorare pentru autoritati ar trebui sa ramana deficitul de cont curent, pentru ca banii trimisi acasa de romanii din strainatate nu vor reusi sa acopere decat o mica parte din dezechilibrul comercial", a mai spus analistul Voinea.

In ultimele luni ale anului, volumul importurilor este in mod traditional mai mare cu circa 20% decat in restul anului, din cauza importurilor energetice la care Romania recurge pentru a face fata lunilor de iarna. "Pe baza datelor pe care le avem, media lunara a importurilor din perioada septembrie-decembrie nu va fi mai mare de 3 miliarde de euro, chiar si luand in considerare importurile energetice de la sfarsitul anului", a spus seful Prognozei. "Acest lucru ne va permite sa ne incadram in prognoza formulata", a mai spus Ghizdeanu.

Principalul partener comercial al Romaniei ramane Uniunea Europeana, cu o pondere de 67,8% din exporturi si 62,4% din totalul importurilor, urmata de Turcia, cu 8% din exporturi si 4,8% din importuri. mihai.bobocea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO