Eveniment

Guvernul Boc şi-a luat multe angajamente în faţa FMI. Va reuşi să le respecte?

05.08.2010, 23:51 29

Impozitarea averilor mari, în linie dreaptă

Impozitarea averilor mari, discutată încă de la începutul anuluide politicieni şi contestată de oamenii de afaceri, este tot maiaproape de aplicare. În căutarea unor surse de venituri pentrubuget, Guvernul s-a angajat în faţa FMI că va finaliza până lajumătatea lunii august proiectul de ordonanţă.

Reforma sistemului de taxare a averilor mari ar trebui să fieîncheiată până la 30 noiembrie, actul normativ urmând să fieelaborat cu asistenţa tehnică a FMI. Cea mai mare dificultate arputea fi legată de evaluarea averilor, în condiţiile în caresingurele informaţii existente sunt cele din declaraţiile de avereale demnitarilor, precum şi datele raportate către administraţiilefinanciare.

După doi ani de criză în care majoritatea oamenilor de afacerişi-au văzut averile înjumătăţite, o nouă taxă, pe averile mari alepopulaţiei, ar putea speria şi mai mult capitalul local.

Propunerea a fost primită cu dezaprobare de către reprezentanţiimediului de afaceri, care nu par să fie prea dornici să cotizeze labuget din propriul buzunar.

În aceste condiţii, pentru evitarea acestui impozit, activele arputea fi înregistrate în ţări cu o fiscalitate mai redusă. Printreţările în care se mai practică impozitul pe avere se numără Franţa,Elveţia sau Norvegia.

Legea salarizării unitare, gata la toamnă

Guvernul a promis FMI că modificările la legea salarizăriiunitare vor fi adoptate până la sfârşitul lunii octombrie, acesteaurmând să fie trimise Parlamentului doar după primirea avizuluiFondului şi Comisiei Europene.

Legea salarizării, elaborată sub presiunea acordului cu FMI, afost discutată timp de câteva luni anul trecut de sindicate,patronate şi de reprezentanţii Ministerului Muncii şi a avut celpuţin 13 variante înainte ca Guvernul să îşi asume răspunderea.

Deşi de la începutul anului s-au adus două ordonanţe care să"ajute" la aplicarea legii, publicarea salariilor angajaţilor de lastat pe site-urile ministerelor - la cererea preşedintelui TraianBăsescu - a demonstrat eşecul legii salarizării. Exemple de şofericu salarii de peste 4.000 de lei şi consilieri care câştigau maibine decât ministrul au fost întâlnite în aproape toateministerele.

Potrivit scrisorii de intenţie, legislaţia salarizării vainclude două părţi: un cadru de implementare, care va introduce unnou sistem de plată şi o legislaţie anuală specifică, care va setaparametrii de salarizare. Totodată, ar urma să fie reformatsistemul de stimulente prin includerea în baza de salarii. Bugetulpe 2011 trebuie construit în limita unor cheltuieli cu personalulde 39 mld. lei.

Legea pensiilor, blocată în Parlament

Proiectul legii privind sistemul unitar de pensii este menţinutîn scrisoarea de intenţie către FMI ca un angajament prioritar alRomâniei, cu termen de aprobare până la 30 septembrie.

Proiectul a fost aprobat de Guvern la începutul acestui an,adoptat de către Senat după mai multe luni de dezbatere şi se aflăîn discuţia Camerei Deputaţilor. Partea din reforma sistemului depensii legată de recalcularea pensiilor speciale a fost dejaimplementată. Sustenabilitatea sistemului de pensii pe termen mediuşi lung devine din ce în ce mai incertă dacă nu se reformeazăsistemul.

Bugetul asigurărilor sociale de stat înregistrează deficiteanuale cronice din 2006, iar anul trecut s-a înregistrat cea maimare valoare a deficitului din ultimii 10 ani, de circa 1,5 mld.euro, reprezentând 15% din cheltuielile anuale cu pensiile. Valulpensionărilor anticipate şi efectul majorării pensiilor de anultrecut a determinat o creştere a deficitului în prima jumătate aacestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2009. Salvarea bugetului depensii a venit de la bugetul de stat, de unde s-au făcut frecventtransferuri pentru a se putea asigura plata pensiilor, în loc casumele să fie direcţionate spre investiţii. Alternativa, sistemulde pensii private, presupune totuşi un risc investiţional, adicăposibilitatea înregistrării unui randament negativ.

Ce a mai promis Guvernul

Reguli stricte pentru autorităţile locale
Autorităţile locale va trebui ca din 2011 să includă plăţilearieratelor în execuţiile bugetare şi nu vor putea să realizeze noicheltuieli sau să contracteze împrumuturi până când obligaţiileanterioare nu au fost plătite, potrivit angajamentului guvernuluifaţă de FMI. În încercarea de a disciplina cheltuielile la nivelregional, Finanţele au elaborat o lege prin care se stabilescstandarde de cost pentru autorităţile locale pe diferite categorii.La jumătatea lunii iunie Guvernul a aprobat o ordonanţă prin careMinisterul Finanţelor a fost împuternicit să acorde primăriilor saualtor autorităţi locale credite pe cel mult 5 ani şi cu o perioadăde graţie de un an, din care acestea să poată achita datoriiacumulate până la 31 decembrie 2009 către anumite firme cu care aucontracte.

Fără comisioane, doar la credite noi
Scutirea de la plata comisioanelor la rambursarea anticipată va fiaplicată doar pentru creditele noi, nu retroactiv. Guvernul vamodifica OUG privind contractele de credite pentru populaţie astfelîncât actul normativ să se aplice în totală conformitate culegislaţia UE, în principal în ceea ce priveştenon-retroactivitatea, potrivit proiectului scrisorii de intenţie.Potrivit legislaţiei actuale, băncile ar trebui să modifice până la19 septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cupopulaţia pentru a le adapta la noile reglementări şi nu vor maiputea încasa comisioane la rambursările anticipate pentruîmprumuturile cu dobândă variabilă, în timp ce la celelaltecomisioanele sunt limitate la 1%.

Concedieri şi în 2011
Guvernul a promis FMI că va concedia 74.000 de bugetari până lafinele acestui an, după ce a disponibilizat deja 27.000 desalariaţi, şi că va renunţa la minim 15.000 de angajaţi dinsectorul public în 2011. "În pofida condiţiilor economicenefavorabile, am atins per total ţinta de deficit bugetar stabilităpentru jumătatea acestui an, în principal datorită controluluistrict al cheltuielilor şi reducerii personalului cu circa 27.000",se arată în draft-ul scrisorii suplimentare de intenţie la acordulstand-by semnat de România cu FMI. Cu condiţia să existe noiconcedieri, a cel puţin 15.000 bugetari până la finele anului 2011,măsurile adoptate vor lăsa loc pentru a acorda o majorare modestă asalariilor din sectorul public pe parcursul anului viitor, încondiţiile îndeplinirii angajamentului de reducere a cheltuielilorcu personalul sub 39 de miliarde de lei, incluzând toate formele decompensaţii.

Călătorii mai scumpe cu trenul şi metroul
Tarifele practicate de cele zece companii publice careînregistrează cele mai mari pierderi, inclusiv de CFR Călători şiCFR Marfă, Termoelectrica, Metrorex şi Compania Naţională deAutostrăzi şi Drumuri Naţionale, vor fi majorate. Guvernul şi-arefirmat în faţa FMI angajamentul de a îmbunătăţi performanţacompaniilor publice. Cele zece companii au îndeplinit ţintaindicativă privind pierderile operaţionale din trimestrul aldoilea.

Sursa video: www.stirileprotv.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO