Eveniment

Investitii de un miliard de euro pentru reabilitarea termica a blocurilor din Capitala

Investitii de un miliard de euro pentru reabilitarea termica a blocurilor din Capitala

De la stanga la dreapta: Iulian Mangalagiu, business unit manager Henkel Romania; Aurelia Simion, Directia de Reglementare in Constructii; Razvan Niculescu-Aron, vicepresedinte PSC; Liana Manolache, director ICECON; Dimitris Nikolakis, directorul de dezvoltare Atlas Corporation

27.03.2007, 18:32 92

Investitiile necesare in reabilitarea termica a blocurilor din Bucuresti vor ajunge in urmatorii ani la circa un miliard de euro, avand in vedere ca sunt circa 250.000 de locuinte care au nevoie de lucrari de interventie.
Costul pentru reabilitarea termica a unei locuinte este de circa 2.100-4.000 de euro. "In prezent, in Bucuresti sunt peste 700.000 de locuinte, din care circa 250.000 necesita lucrari de interventie. MTCT va contribui cu 34% din fonduri, primaria - cu 33%, iar proprietarii apartamentelor - cu restul de 33%", a declarat Bogdan Sosoaca, directorul executiv al Primariei Municipiului Bucuresti, la seminarul "Mediafax Talks about Buildings", organizat de Mediafax impreuna cu firma Atlas Corporation.
Pretul, echivalentul a 33% din lucrare, pe care o familie trebuie sa il plateasca pentru reabilitarea termica a unei garsoniere este de circa 700 de euro, costurile pentru apartamentele de doua camere fiind de 1.200 de euro, pentru trei camere 1.400 de euro, respectiv 1.600-1.700 de euro pentru patru camere. In Bucuresti au fost inregistrate anul trecut 40 de solicitari pentru inceperea lucrarilor de reabilitare, iar la nivelul intregii tari se inregistreaza circa 600 de cereri.
In plus, Primaria Capitalei propune Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) doua proiecte legislative, potrivit carora lucrarile de reabilitare termica vor fi corelate cu cele de consolidare antiseismica, iar costurile vor fi suportate de minister si platite ulterior de proprietari.
"Vom propune Ministerului Transporturilor un proiect in care sa se prevada pentru populatie o esalonare pe cinci-zece ani a platilor pentru reabilitare, proprietarii nefiind obligati astfel sa plateasca in timpul executiei reale. Prin aceasta hotarare, statul ar urma sa plateasca integral, cetatenii urmand sa achite ulterior plata lucrarilor", precizeaza Sosoaca. Potrivit reprezentantului Primariei Capitalei, autoritatile vor incepe o campanie de informare a populatiei despre programele de reabilitare termica.
Incepand de anul acesta, toate constructiile noi va trebui sa aiba certificatul de energie, decizie care face parte din planul Uniunii Europene de a reduce consumul de energie cu 20% pana in 2020. Acest certificat va intra in vigoare pentru toate locuintele incepand cu 2010.
"Auditul pentru obtinerea certificatului de energie si proiectarea pentru lucrarile de reabilitare a cladirilor este asigurat din fondurile MTCT. Costurile pentru auditare se ridica la 1-2 euro/mp, in timp ce proiectarea ajunge la 3-4 euro/mp", spune Emilia Cerna-Mladin, presedinte al Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri (AAEC).
Insa, in ciuda facilitatilor acordate de MTCT si administratiile locale, foarte putine asociatii de proprietari decid sa reabiliteze blocurile in care locuiesc.
"Anul trecut am facut un studiu gratuit pentru 1.600 de blocuri din Capitala si niciunul dintre blocuri nu a efectuat ulterior lucrari de reabilitare", afirma Iulian Mangalagiu, business unit manager in cadrul Henkel Romania.
Consumul de caldura pentru incalzirea unei locuinte de doua camere in Romania este de patru ori mai mare decat consumul unui apartament cu patru camere in Germania, potrivit reprezentantilor Patronatului Societatilor din Constructii. Astfel, in urma reabilitarii termice a unei locuinte se economiseste circa 50% din factura de energie, afirma reprezentantii Fabryo Corporation.
"Asociatiile de proprietari trebuie sa fie constiente ca pentru fiecare euro investit in reabilitarea termica economisesc circa 40-60% din consumul de energie", explica Dimitris Nikolakis, directorul de dezvoltare al Atlas Corporation.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO