Eveniment

Majorare cu 500.000 de euro a capitalului Elars

13.10.2004, 00:00 22

Capitalul social al producatorului de suruburi si lanturi Elars Ramnicu - Sarat va fi majorat cu peste 16,5 miliarde de lei, in urma unei hotarari a actionarilor companiei, in speta a SIF Oltenia, actionarul majoritar.
Majorarea de capital se va realiza prin emiterea unui pachet de peste 16,5 milioane actiuni cu valoarea nominala de 1.000 lei.  Capitalul social va creste astfel de peste doua ori, in urma majorarii urmand sa fie de  27,6 miliarde de lei.
Actionarii Elars au hotarat si angajarea de la BCR a unor credite de 7,6 miliarde de lei, reprezentand deschiderea unei linii de credit de 2,3 miliarde de lei, un credit pentru facilitati de cont de 1,3 miliarde de lei si un credit pentru investitii in valoare de 4 miliarde de lei pe o perioada de 5 ani.
Singurul actionar semnificativ al Elars este, conform ultimei raportari, SIF Oltenia, care este de altfel si actionarul majoritar, cu o participatie de 73,9%.
Elars a obtinut anul trecut un profit de 2,4 miliarde de lei, in crestere cu peste 77% fata de profitul inregistrat in anul precedent. In 2003, Elars a realizat o cifra de afaceri de 40,7 miliarde de lei, in crestere cu 26% fata de vanzarile din anul anterior.
Actiunile Elars sunt listate pe RASDAQ, lichiditatea acestor titluri fiind extrem de redusa. Ultima tranzactie cu actiunile Elars s-a derulat la pretul de 2.500 lei/actiune. La acest pret, capitalizarea bursiera a companiei este de 675.000 euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO