Eveniment

OMC avertizeaza: alocarea resurselor este influentata negativ de stat

02.12.2005, 20:20 20

Privatizarea trebuie relansata in forta, pentru ca statul are o putere prea mare in economie.

Statul roman continua sa cheltuiasca prost banii publici, pastrandu-si influenta directa asupra mersului economiei, iar companiile de stat sunt sustinute artificial cu bani de la buget si reusesc astfel sa faca fata competitiei, considera Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) in ultimul raport privind politica comerciala a Romaniei, document prin care organizatia internationala face periodic evaluari ale statelor lumii.

Pentru a mari eficienta economica si a imbunatati modul defectuos de alocare a resurselor, statul roman trebuie sa continue in forta procesul de privatizare a marilor companii publice, in sectorul bancar, energetic, de transporturi si telecomunicatii, mai arata raportul OMC.

Spre exemplu, bugetul pentru anul viitor prevede cheltuieli pentru subventii acordate companiilor de stat cu pierderi de peste un miliard de euro, adica aproape o zecime din bugetul de stat.

Raportul OMC afirma ca industria prelucratoare continua sa beneficieze de sprijinul statului, in principal prin intermediul taxelor vamale protectioniste.

Taxa vamala medie aplicata produselor importate in Romania este de 17,7%, iar pentru anumite produse taxele vamale ating chiar si 220%. Produsele alimentare si textilele sunt domeniile cele mai protejate prin taxele mari de import.

Pentru a ilustra influenta prea mare a statului in economie, raportul OMC contine lista companiilor de stat aflate in portofoliul AVAS si inca neprivatizate la finele lunii iunie a anului curent. In varful clasamentului alcatuit dupa marimea capitalului social se afla Tractorul Brasov, unde statul detine peste 80% din actiuni, iar capitalul social total depaseste 25 mil. euro.

Pe podiumul celor mai mari companii de stat din portofoliul AVAS se afla si Eximbank Bucuresti, unde statul detine peste 87% din capitalul social de 23 mil. euro al bancii, precum si Famos Suceava, unde statul detine aproape 99% din capitalul total de 17 mil. euro al societatii.

Per total, cele 89 de societati pe care AVAS le mai are de privatizat au un capital social de peste 167 mil. euro. In schimb, Ministerul Economiei si Comertului detine in portofoliu 142 companii de stat cu un capital social de 5,8 mld. euro, dintre care cea mai mare parte urmeaza sa fie privatizate.

In alta ordine de idei, raportul OMC considera ca legislatia economica din Romania este impovaratoare, iar regulile sistemului fiscal se schimba prea des, la fel ca si regulile si procedurile contabile. De aceea, investitiile straine pe care Romania reuseste totusi sa le atraga sunt mult sub potential si chiar sub performantele altor state din regiune. Un sfert din populatia Romaniei traieste in saracie, in timp ce media Produsului Intern Brut pe cap de locuitor, desi a crescut mult in ultimii ani, este estimata anul acesta la 3.700 de euro, de sase ori mai mic decat in cele 25 de state membre UE. In Ungaria, PIB pe cap de locuitor este estimat anul acesta la 8.800 de euro, iar in Cehia - la 9.800 de euro.

Raportul OMC atrage atentia ca, desi rezervele minerale (gaz, petrol, carbune) ale Romaniei sunt substantiale, sectorul energetic are o pondere foarte redusa in economie. In plus, sectorul minier si cel energetic au adunat arierate la bugetul public de peste 10% din PIB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO