Eveniment

Posta, singurul din Top 10 angajatori care isi mareste personalul

Posta, singurul din Top 10 angajatori care isi mareste personalul
27.07.2009, 19:14 27

Primele zece companii din economie in functie de numarul de angajati aveau la sfarsitul primului semestru al acestui an aproximativ 196.000 de angajati, mai putin cu peste 9.500 fata de sfarsitul lui 2008.

Singura companie din cele zece care a facut recrutari in primele sase luni ale anului este Posta Romana, care are cu 187 mai multi angajati. Numarul mediu de angajati din companie era la sfarsitul lui 2008 de 35.420, iar in primul semestru a ajuns la 35.607. Pe langa inlocuirea pozitiilor vacante, Posta Romana a infiintat 57 de posturi noi. "In cadrul procesului de restructurare operationala a serviciilor postale au fost infiintate zece posturi de directori coordonatori pentru fiecare regiune din tara. De asemenea, a fost infiintat cate un un post de director coordonator adjunct in cele 41 de judete din tara plus cate unul pentru fiecare sector al Capitalei", explica reprezentantii Postei Romane, care a inregistrat in primele cinci luni ale acestui an afaceri de 141 mil. euro, in crestere cu 2,6% fata de incasarile de 157 mil. euro din aceeasi perioada a anului trecut.       

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO