Eveniment

Rusia a lasat in frig pe toata lumea, inclusiv statele slave "surori"

08.01.2009, 19:42 22

Multe guverne din Europa sunt ingrijorate de prelungirea disputei dintre Gazprom si Ucraina deoarece se tem ca nu vor reusi sa faca fata temperaturilor scazute care se preconizeaza pentru urmatoarea perioada, iar Uniunea Europeana pare sa nu inainteze in gasirea unei solutii la criza.

 
Bulgaria
Livrarile de gaze naturale catre consumatorii bulgari au fost reduse cu doua treimi de marti dimineata, a anuntat premierul guvernului de la Sofia, Sergei Stanisev, precizand ca Bulgaria, dependenta in proportie de 92% de combustibilul lichid furnizat de Gazprom, va fi nevoita sa se bazeze doar pe rezerva sa de gaze de la Chiren, unde se afla in prezent depozitate 570 de milioane de metri cubi de gaz. Rezerva de la Chiren ar putea furniza consumatorilor bulgari 4,5 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, distributia urmand sa se faca cu prioritate catre spitale, scoli sau gradinite.
 
Serbia
Belgradul i-a cerut aliatului sau traditional, Rusia, sa ii procure de urgenta, prin intermediul Belarusului, gazul necesar pentru sistemul de termoficare, a carui suspendare a lasat aproape un milion de persoane in frig, relateaza AFP, citata de Mediafax. "Serbia a cerut Rusiei sa ii livreze anumite cantitati de gaz prin Belarus", a declarat premierul sarb, Mirko Cvetkovici, citat de postul de televiziune B92.
Serbia primeste in mod normal gaz rusesc prin intermediul Ungariei, dar livrarile au fost intrerupte in noaptea de marti spre miercuri.
Presa sarba sustine ca rezervele de gaz, foarte reduse, sunt pe cale de a fi epuizate. Guvernul sarb a decis miercuri sa treaca centralele termice pe produse petroliere in proportie de 90 la suta. Dar noua orase, in special din Vojvodina, nu au putut asigura conversia centralelor pe produse petroliere, lasand circa 900.000 de persoane fara incalzire.
Fara a oferi precizari privind traseul alternativ care ar permite gazului rusesc sa tranziteze Belarusul, Cvetkovici a declarat ca Guvernul sarb asteapta un raspuns din partea Moscovei in cursul zilei, potrivit B92.
Aceasta cerere sarba intervine in timp ce Vojvodina, regiunea cu cea mai mare dependenta de gazul rusesc provenind din Ucraina si Ungaria, se confrunta cu temperaturi sub zero grade Celsius.
Unele persoane de la Belgrad considera ca aceasta criza pune la incercare pozitiile proruse ale Serbiei.
"Toata strategia sarba 'de a se sprijini pe Rusia' este pusa la incercare de criza gazelor", scrie joi cotidianul Danas.
"Rusia, amenintand Europa prin diferendul cu Ucraina, pedepseste de fapt in principal Bulgaria si Serbia", principalii aliati ai Moscovei din Balcani, continua cotidianul.
Dar pentru presedintele sarb, Boris Tadici, citat de cotidianul Blic, "Serbia este victima colaterala a acestei dispute, ca si numeroase alte tari".
Belgradul a semnat in decembrie, cu Moscova, un important acord energetic, care a suscitat tensiuni in cadrul Guvernului sarb, unele persoane considerand termenii prea favorabili pentru Kremlin.
Premierul tarii, Mirko Cvetkovic, a creat o celula de criza care sa se ocupe de problema si a sfatuit populatia sa isi reduca la minim consumul. Consumatorii majori de gaze naturale ai tarii au fost inchisi, iar centralele de termoficare ale marilor orase au trecut pe pacura sau pe combustibili alternativi.
 
Ungaria
Si consumatorii maghiari resimt din plin criza gazelor naturale, acestia fiind sfatuiti sa isi reduca la minim necesitatile de consum. Guvernul de la Budapesta a decis reducerea semnificativa a livrarilor catre consumatorii industriali, printre companiile afectate numarandu-se si fabrica detinuta in Ungaria de Suzuki. Vecinii maghiari consuma aproape 14,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, insa detin in prezent rezerve estimate la 3,5 miliarde de metri cubi.
 
Cehia
Cehia, care a preluat la 1 ianuarie 2009 presedintia pe sase luni a Uniunii Europene, reprezinta in acest moment unul dintre principalii actori ai negocierilor conflictului dintre Rusia si Ucraina. Consumatorii cehi nu sunt extrem de ingrijorati de situatia actuala, mai ales dupa ce premierul tarii, Mirek Topolanek, a declarat miercuri ca rezervele sunt suficiente.
 
Macedonia
Guvernul de la Skopje intentioneaza sa coopteze alte state din regiune pentru a trimite o nota de protest catre Rusia si Ucraina care sa condamne intreruperea livrarilor de gaze naturale si a anuntat ca s-ar putea creste importurile din alte surse pentru a face fata perioadei de iarna.
Majoritatea consumatorilor industriali din zona au trecut pe pacura, astfel ca nu a fost necesara intreruperea activitatii in diferite sectoare.
 
Polonia
Polonezii au de suferit de pe urma intreruperii livrarilor de gaze rusesti, mai ales dupa ce presedintele tarii si-a atras dezaprobarea Rusiei dupa ce a declarat pe 7 ianuarie ca Polonia ar trebui sa fie de partea Ucrainei in conflict. Kaczynski a acuzat Uniunea Europeana ca adopta o atitudine prea "soft" fata de actiunile Kremlinului. Importurile de gaze naturale din Belarus de care beneficiaza Polonia se mentin la nivelul normal.
 
Grecia
Intreruperea livrarilor de gaze naturale rusesti i-a afectat semnificativ pe consumatorii greci, care depind in proportie de aproximativ 80% de combustibilul furnizat de Gazprom. Turcia a anuntat ca va continua livrarile catre Grecia, insa autoritatile de la Atena au precizat ca detin rezerve suficiente pentru o perioada de doar o saptamana.
 
Croatia
Guvernul croat a declarat miercuri starea de urgenta in urma intreruperii livrarilor de gaze din Rusia, avand in prezent rezerve de aproximativ 370 de milioane de metri cubi, cu un consum de 12 milioane de metri cubi pe zi in perioada de iarna. Premierul Ivo Sanader a precizat ca rezervele actuale ar putea asigura consumul in limite normale pentru urmatoarele doua saptamani, o parte din depozitele de gaze naturale, aproximativ 10%, revenind tarii vecine, Slovenia.
 
Bosnia-Hertegovina
Consumatorii bosniaci resimt pe pielea lor intreruperea livrarilor de gaze rusesti, fiind nevoiti sa faca fata unor temperaturi de minus 5-10 grade. Bosnia isi asigura circa 90% din necesarul de gaze naturale din importurile din Rusia, iar multe centrale de termoficare din principalele orase ale tarii nu pot functiona cu pacura sau cu alti combustibili lichizi. Guvernul de la Sarajevo a anuntat restrictii importante de consum, mai ales in randul consumatorilor industriali.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO