Eveniment

Un sfert dintre prevederile Codului muncii ar putea fi modificate

21.07.2004, 00:00 16

Aproape un sfert dintre prevederile Codului Muncii ar putea fi modificate conform celor convenite de Ministerul Muncii cu partenerii sociali, insa numai dupa consultarea grupurilor parlamentare, a anuntat ieri ministrul de resort Dan Mircea Popescu.
"S-au purtat o serie de discutii cu organizatiile patronale si sindicale pe marginea unor prevederi din Codul muncii, in urma carora s-a intocmit un raport. Cert este ca vom modifica anumite prevederi, insa numai dupa consultari cu grupurile parlamentare", a precizat ministrul muncii.
Fara sa faca referire la prevederi anume, Dan Mircea Popescu a afirmat ca vor fi supuse modificarii 72 de articole (din cele 300 ale Codului muncii - n.r.). El a precizat doar ca nu vor aparea modificari substantiale privind timpul de lucru, in sensul reducerii programului saptamanal la mai putin de 40 de ore.
"Aveti impresia ca in Romania se munceste prea mult?!", a comentat ministrul.
Dan Mircea Popescu este de parere ca modificarea "celor convenite de comun acord cu partenerii sociali" trebuie supusa dezbaterii Parlamentului.
"Codul Muncii este un act normativ asumat prin raspunderea guvernului. El nu a trecut prin Parlament ori, normal este ca si grupurile parlamentare, ale partidului de guvernamant, dar mai ales cele ale opozitiei sa isi spuna punctul de vedere", a afirmat ministrul muncii.
Organizatiile patronale, dar si investitorii straini au solicitat Guvernului, in reptate randuri, modificarea unora dintre prevederile actuale ale Codului muncii, pentru a asigura un mediu de afaceri performant si competitiv. Investitorii straini au contestat unele articole considerandu-le restrictive si birocratice, iar patronii autohtoni sunt de parere ca multe din prevederile noului Cod al muncii au efecte negative asupra mediului economic, ingreunand relatiile dintre firme si angajati.
Principalele nemultumiri ale patronilor vizeaza procedurile privind concedierea colectiva, obligativitatea prezentarii de catre firme a situatiei financiare catre angajati, precum si limitarea timpului de lucru suplimentar la opt ore pe saptamana.
In luna martie a acestui an, Ministerul Muncii a lansat in dezbatere publica un proiect de ordin al ministrului de resort care sa aduca o serie de modificari Codului muncii. Schimbarile vizau clauza de neconcurenta, perioada de proba si durata timpului de munca.
Proiectul de ordin prevedea ca obligatia de neconcurenta nu opereaza ex lege ci numai daca, prin acordul partilor, aceasta clauza a fost inserata expres in contractul individual de munca. Clauza de neconcurenta, asa cum apare ea in prezent in Codul muncii, il obliga pe salariat sa nu presteze, in interesul propriu sau al unui tert, activitati concurente angajatorului sau. Pentru a fi aplicabila, insa, angajatorul trebuie sa plateasca o indemnizatie lunara de cel putin un sfert din salariu. Clauza se poate intinde si dupa incetarea contractului de munca pe o perioada de maximum 2 ani.
Proiectul mai prevedea ca, in situatia in care, in functie de specificul muncii, in contractul individual de munca a fost negociata o clauza privind perioada de proba angajatorul are obligatia de a aduce la cunostinta salariatului si criteriile specifice necesare indeplinirii atributiilor postului. Aceste criterii sunt stabilite anterior de catre angajator si sunt incluse in fisa postului.
In ceea ce priveste timpul de lucru, ministerul propunea ca durata zilnica a timpului de munca in anumite sectoare de activitate, cum ar fi in constructii, in industria forestiera, in agricultura, precum si alte unitati cu conditii specifice sau profesii, poate fi mai mare de 8 ore pe zi, pe baza actelor normative specifice ori a negocierilor colective sau individuale, urmand ca in medie sa nu depaseasca lunar, trimestrial, semestrial sau anual durata maxima legala a timpului de munca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO