Mediafax.biz Exclusiv

IFC: Nicio bancă locală nu vrea să ne cedeze activele toxice

Autor: Claudia Medrega

16.04.2012, 20:50 474

"Sunt încă discuţii. Nu numai cu noi, dar şi cu societăţile de private equity care sunt specializate pe aşa ceva", a spus într-un interviu pentru Ziarul Financiar Ana-Maria Mihăescu, şefa misiunii IFC în România. Mihăescu a afirmat că discuţiile cu o bancă pentru eventuala preluare a unor credite neperformante, dintr-un anumit sector economic, continuă. Reprezentanta IFC apreciază că sistemul bancar se înscrie într-un ciclu uşor de revenire, dar are vulnerabilităţi normale şi atât timp cât 90% din sector reprezintă băncile cu acţionari în Uniunea Europeană, acest sector va avea şi problemele regiunii.

În ceea ce priveşte evoluţia creditelor neperformante, Mihăescu a amintit că la sfârşitul anului trecut s-a observat o stagnare la nivelul de 14%, însă susţine că nu este tocmai clar care este nivelul creditelor restructurate, întrucât ele pot ascunde uneori şi unele credite mai puţin performante.

Mihăescu, IFC: Este normală consolidarea în sectorul bancar. Sunt prea multe bănci mici care trebuie să-şi găsească nişa

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO