Mediafax.biz Exclusiv

Peste 10 pagini de amendamente ale bancherilor la noul regulament de creditare scris de BNR

Peste 10 pagini de amendamente ale bancherilor la noul regulament de creditare scris de BNR

Autor: Razvan Voican

25.09.2011, 18:20 377

Practic, lista propunerilor de modificare a proiectului este mai lungă decât regulamentul în sine, care se întinde pe circa şapte pagini.

Odată încheiată discuţia pe liniile mari ale regulamentului, va urma o altă perioadă de clarificare a chestiunilor tehnice.

Dacă în cazul precedentelor modificări ale reglementărilor privind creditarea bancherii se întreceau în comentarii critice, de această dată cei 40 de membri ai Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), inclusiv Creditcoop, s-au sfătuit şi au decis că nu este "înţelept" să facă publice propunerile, discuţia fiind limitată între ARB şi BNR, fără implicarea opiniei publice.

De fapt, în actualul context economic în care creditul de retail de-abia se târăşte din cauza absenţei cererii, proiectul este de mai mare interes pentru bancheri prin prisma şanselor de a-şi continua businessul. Comitetele directoare ale mai multor bănci mari au consacrat în ultimele săptămâni discuţii de mai multe ore schimbărilor pregătite de BNR şi implicaţiilor asupra afacerilor.

Pentru clienţi, cel mai interesant de clarificat este în ce măsură regulamentul va afecta programul de credite ipotecare "Prima casă", care funcţionează în euro, cu avans de numai 5%.

Fără să fie necesară o analiză prea sofisticată, prima consecinţă a introducerii noilor reguli va fi intrarea într-o nouă perioadă de scădere a pieţei, după cum confirmă James Stewart, vicepreş edinte executiv pe trezorerie şi pieţe de capital, şi Murat Atay, directorul general al Garanti Bank România.

Chiar dacă la nivel oficial s-a optat pentru un fel de "cod al tăcerii", în reţelele unor bănci ordinul de zi este "vindeţi cât puteţi până se schimbă regulamentul".

Şi astfel consilierii de credite au început să-i împingă de la spate pe solici tanţii de credite mai ezitanţi, "ameninţându-i" că dacă se mai gândesc mult, s-ar putea să nu se mai califice la un împrumut decât pentru câteva mii de euro sau numai după vreun andoi de economisire în care să strângă avansul minim de 30% la creditele ipotecare în euro.

În funcţie de disponibilitatea BNR de a prelungi discuţiile cu ARB, noile reguli ar putea deveni operaţionale pe la începutul anului viitor. Dincolo de definitivarea noului regulament, o etapă consumatoare de timp va fi modificarea normelor de creditare interne ale băncilor, plus ajustările necesare în sistemele informatice, în grilele de scoring, în formularistica specifică şi, nu în ultimul rând, în trainingul angajaţilor din sucursale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO