In presa din ultimele saptamani au aparut mai multe articole in care schimbarea de atitudine a premierului Tariceanu este pusa pe seama unui grup nou de consilieri, mai buni decat cei dinainte, mai activi, mai inventivi si, probabil, mai capabili de a vedea ceea ce este oportun pentru clientul lor. Aceasta explicatie, care poate sa fie corecta in fond, pleaca insa de la doua supozitii impure in legatura cu persoana premierului si munca de consiliere in general. In primul rand, cand se afirma ca ofensiva premierului este determinata de consilierii sai, mesajul implicit este ca premierul nu are capacitatea de a decide singur in ceea ce-l priveste. Adica: intr-adevar, Tariceanu a iesit la atac, nu mai este acel Moliceanu pe care il stiam, dar aceasta nu i se datoreaza lui, capacitatii sale de decizie. El a ramas acelasi Moliceanu si doar arta consilierii face in asa fel incat Tariceanu sa para Tariceanu. In al doilea rand, influenta consilierilor vine sa confirme interesele ascunse, "ilegitime" ale premierului. Care va sa zica, niste "baieti destepti" care stau in spatele lui Tariceanu, niste "eminente cenusii", niste "mercenari", fara mama si fara tata, asa cum sunt si cei din zona economica, ii dezvaluie lui Tariceanu misterele locatarului de la Cotroceni, ii fac numai pentru sine analiza psihologica a Marinarului si ii ofera mijloacele imagologice pentru a-l infrange.
In legatura cu relatia dintre politician si consilier exista foarte multe mituri. Unii politicieni, dintre cei mai bine cotati chiar, nu dau doi bani pe consiliere, crezand ca se pot descurca si singuri. Ei fac parte din categoria: "Nimeni nu este mai destept ca mine" si n-au de gand "sa se lase influentati" de niste indivizi suspecti si evazivi. Acestia se uita la doua pagini de "recomandari", scrise de specialisti in comunicare, ca si cum ceea ce scrie acolo n-are nicio relevanta. Puteau sa faca si ei asta, ba chiar puteau s-o faca mai bine. Este genul de politician care se crede PR-ul absolut al propriei imagini publice. Atitudine gresita, daca ne gandim numai la faptul ca politicienii sunt in general oameni foarte ocupati, care nu au timp sa se gandeasca la argumente si "pozitionari". Or, consilierea le ofera acest lucru. In plus, in activitatea de PR intra si acele background-uri si luari de pozitie, care implica o munca de informare serioasa, precum si analize hermeneutice si interpretari de sondaje, pe care politicienii nu au pregatirea sa le faca. Nu in ultimul rand, consilierul ofera clientilor o imagine dezangajata afectiv, foarte utila pentru toti cei care, politicieni sau nu, sunt bagati in problema si nu mai vad padurea din cauza copacilor. Altii, in schimb, nu pot sa miste un deget inainte de a intreba o suta de persoane ce trebuie sa faca. Consilierul este "umbra" sa, este o parte din gandirea sa, este limbajul sau potrivit, universul sau de discurs. Astfel de politicieni sunt usor de recunoscut; cand apar la TV, nu vorbesc, ci recita si nu de putine ori se incurca in hartii si se blocheaza in idei. Evident, cei mai multi (cei mai multi dintre cei consiliati pentru ca o parte importanta nu sunt deloc consiliati sau sunt, dar superficial) se situeaza intre cele doua atitudini extreme, dand consilierului ceea ce ii apartine. Oricat de influent ar putea fi, cu toate acestea, un consilier, este o iluzie sa crezi ca el face si desface si ca domina "paradigma" prin mijloace oculte. Consilierea politica este o activitate utila, dar o activitate ca oricare alta. Ca sa fiu mai exact, in spatele politicii nu se afla nimic transcendent, nu este nicio masonerie. "Laboratoare secrete": asa ceva nu exista decat in mintile unor oameni needucati.
De aici ar trebui sa rezulte urmatoarea concluzie: activitatea de consiliere este importanta pentru orice persoana care vrea sa faca o politica profesionista, dar optiunile in ceea ce priveste imaginea sa, ca sa nu mai spunem despre deciziile politice, ii apartin intotdeauna si intra in responsabilitatea sa exclusiva. Ar trebui sa adaugam ca o rebranduire a lui Tariceanu nici nu ar fi fost posibila fara un context favorabil (in perioada postaderare), fara sprijinul partidului si, nu in ultimul rand, fara acceptul unei persoane mature, responsabile de sine, cum este sau ar trebui sa fie Tariceanu.
Arthur Suciu este analist politic in cadrul Institutului PRO
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
