Opinii

Basescu: de la seductia unei natiuni la cucerirea statului

14.03.2005, 00:00 17


"In razboi cea mai buna politica este sa cuceresti statul intact; distrugerea lui reprezinta ultima solutie. (Sun Tzu, Arta razboiului, c. Strategia ofensiva). Maximele legendarului strateg al razboiului sunt astazi la fel de actuale si se aplica in cele mai diverse situatii conflictuale, de la dispute militare pana la confruntari politice si electorale.


Romania a cunoscut in noiembrie - decembrie 2004 un razboi electoral total care a fost castigat in ultimul moment pe fondul unei campanii de seductie electorala impecabila. A fost una din foarte rarele situatii in care strategia a pierdut in fata intuitiei, in care organizarea a fost invinsa de spontaneitate, in care nefirescul a batut  regula. Traian Basescu a castigat inimile romanilor nu dupa un razboi ca la carte, ci in urma unor actiuni aproape sinucigase, incepand cu intrarea dramatica in cursa si terminand cu acuzatiile grave de fraudare a alegerilor. Basescu a jucat periculos si la limita. Unii ar spune ca fara pic de inelepciune, dar pana la urma, castigatorului ii este iertat totul si miscarile sale devin marca a excelentei si obiect de studiu in scoli.


Razboiul electoral al lui Basescu a tinut cont intr-o masura prea mica de preceptele lui Sun Tzu. El a dorit sa cucereasca puterea, iar pentru aceasta a lovit chiar si in imaginea tarii pe care si-a propus sa o conduca. Acuzatiile de fraudare a alegerilor au aruncat serioase semne de indoiala asupra onorabilitatii democratiei, astfel ca dupa victorie, el a devenit stapan peste o tata slabita si lipsita de credibilitate. Recenta sa izbucnire prin care a solicitat imperativ politicienilor straini sa nu mai eticheteze Romania drept o tara corupta nu a fost altceva decat un efort de recuperare a onorabilitatii tarii si indreptare a raului facut atunci.


Spre deosebire de razboiul electoral in care costurile erorilor de strategie pot fi indreptate, razboiul politic al presedintelui de tara Traian Basescu nu va putea ocoli sfatul lui Sun Tzu fara efecte letale. Daca doreste puterea adevarata, si o doreste, Basescu nu-si poate permite sa distruga statul sau componente ale sale pentru ca s-ar putea sa nu mai aiba ce sa conduca. Sau mai rau, s-ar putea ca sistemul sa se intoarca impotriva sa. Acest lucru poate fi confirmat cel mai bine de fostul presedinte Emil Constantinescu. La sfarsitul unui mandat axat pe distrugerea elementelor de sustinere a "statului comunist", Constantinescu s-a declarat infrant de "structurile securiste". In urma cu trei zile, Traian Basescu a fost la Timisoara, pentru a marca 15 ani de la aparitia "Proclamatiei de la Timisoara". La aceasta intrunire, cu Emil Constantinescu in sala, Basescu a spus ca fostul presedinte a avut dreptate cand a afirmat ca a fost invins de fostele structuri ale Securitatii, dar ca el nu va avea aceeasi soarta si ca va castiga razboiul. Prin aceasta declaratie, Traian Basescu a comis o eroare tactica importanta care s-ar putea sa-l coste scump. El a anulat avantajul obtinut de pe urma actiunilor din debutul mandatului, cand a oferit armistitiul prin acea perioada de gratie de sase luni pentru ca institutiile sa se curete si sa devina mai eficiente. Sunt de parere ca presedintele nu trebuia sa spuna pe fata ce are de gand cu "sistemul securist". Ar fi fost mult mai inteligent sa actioneze fara taraboi si sa-si duca lupta in liniste. Ar fi avut parte de o victorie strategica sigura. Dar asa, el a declarat razboi unui dusman activ, dar invizibil. "Sistemul securist" este o entitate vaga si nepersonalizata, iar batalia cu el nu seamana deloc cu infruntarea electorala deschisa in care Adrian Nastase, Mircea Geoana sau Sorin Oprescu erau adversari vizibili pentru toata lumea. Romanii vor avea ocazia sa asiste la un razboi ciudat in care vor vedea in actiune un singur jucator. Un presedinte-jucator ale carui victorii nu vor putea fi  contabilizate simbolic, dar ale carui infrangeri vor fi dureroase, personale si infatisate intregii natiuni sub nume rezonante: criza politica, dezordine, conflict social, saracie, superficialitate, prostie etc. 


Problema lui Basescu este ca vrea sa obtina impotriva "sistemului securist" o victorie electorala galagioasa, iar acest lucru este imposibil. Sfatul lui Sun Tzu cand pornesti la razboi este clar. Distrugerea statului reprezinta ultima optiune din doua motive: pe de o parte nu oferi nici o alternativa adversarului, prin urmare el va lupta cu puteri inzecite pentru supravietuire, iar pe de alta parte, in caz de victorie, risti sa nu mai stapanesti nimic. Basescu nu poate obtine o victorie impotriva raului fara ajutorul structurilor statului. Or, daca isi propune sa le distruga pe cele "securiste", punandu-le insa pe toate in aceeasi oala, nu va face altceva decat sa atate simtul de conservare al sistemului, care se va coaliza impotriva sa si il va spulbera. Un lider politic adevarat trebuie sa faca diferenta intre seductia electorala a unei natiuni si cucerirea politica a statului pentru ca sunt doua razboaie distincte: unul se castiga prin armele zgomotoase ale oratoriei, iar celalalt doar prin forta tacuta a mintii. 



* Remus Stefureac este doctorand in stiinte politice la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative
remus.stefureac@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO