În ultimul timp, despre medicamente se vorbeşte mult din punctde vedere economic şi prea puţin din punct de vedere medical şisocial, faţă de ce reprezintă acestea de fapt.
Criza. Există, în primul rând, planul general al crizeieconomice, care ne afectează şi ne sensibilizează pe toţi. Dinacest punct de vedere, în condiţiile în care majoritatea pieţelors-au contractat semnificativ, uneori dramatic, o piaţă care nuscade, ci dimpotrivă, creşte cu două cifre, precum cea farmaceutică(Ă20,4% în lei în primele 9 luni din 2010), este de natură săatragă atenţia. Aici este cazul să subliniem o diferenţă esenţială:în timp ce evoluţia multor pieţe (cele care s-au contractat) esteinfluenţată de nevoi cu oarecare grad de opţionalitate, în piaţafarmaceutică (ca şi în cea de servicii medicale, de asemenea încreştere) nevoia stringentă are primul cuvânt; pacientul nu viseazăsă se trateze cât mai mult, el este nevoit - atunci când suferă -să urmeze un anumit tratament pentru a scăpa de suferinţă. Se poateadăuga faptul că segmentul OTC, cel mai apropiat de categoriabunurilor de consum (fără însă a fi în această categorie), aevoluat mai modest de la începutul crizei (Ă4,0% în lei în 2009,Ă11,0% în primele 9 luni din 2010).
Creşterea. În al doilea rând, există mitul "creşteriinejustificate", îmbrăţişat mai ales de autorităţile publice, maiales atunci când încearcă să-şi diminueze responsabilitatea înfuncţionarea şi finanţarea deplorabile ale sistemului de sănătateromânesc. Fără a clama perfecţiunea lanţului de aprovizionare sau acorpului medical (deşi nivelul profesional este mai ridicat înambele cazuri decât se insinuează), apelez la o judecată debun-simţ, în condiţiile în care instituţiile noastre nu dispun dedatele care ar permite o analiză ştiinţifică riguroasă. Dacă mediaconsumului total de medicamente în România (cca 100 euro/an percapita) este sub jumătatea mediei regionale (cca 250 euro/an percapita), în condiţiile preţurilor din ce în ce mai asemănătoare(medicamentele tind să aibă variaţii minime de preţ în Europa), nuexistă decât două posibile explicaţii: ori românii sunt de două orimai sănătoşi decât vecinii lor, ori nevoile lor sunt acoperite pejumătate. Eu nu cred că românii sunt mai sănătoşi decât ungurii,cehii sau polonezii, dimpotrivă... Suplimentar, reamintesc faptulcă în perioada de creştere economică de până în 2008 pondereacheltuielilor din buzunar pentru medicamente pentru români (variindîntre 30 şi 40% din total) era anormal de ridicată în raport cumodelele europene (între 5 şi 15%); atunci când, din motiveeconomice, susţinerea din buzunarul propriu s-a diminuat şipresiunea a crescut pe susţinerea publică, acest lucru a fostperfect justificat.
Aspecte terapeutice. În al treilea rând, există evoluţia în sinea lucrurilor pe piaţă. Jumătate din creşterea din ultimii doi aniprovine din doar două clase terapeutice: medicamente oncologice şicardiovasculare. Diferenţa între acestea este că cele oncologice seadresează pacienţilor în situaţie gravă, dar cu frecvenţa relativscăzută, pe când cele cardiovasculare se adresează pacienţilor degravitate medie, dar cu frecvenţă ridicată. Nu este rolulanalistului de piaţă să aprecieze dimensiunea etică a comparaţieicelor două categorii de pacienţi sau a costului tratăriicancerului, aceasta este problema fiecărui individ în parte şi asocietăţii în ansamblu.
Creditarea. În final, dar de importanţă majoră, există aspectulfinanţării precare a sănătăţii în raport cu nevoile mari şigăselniţa cu prelungirea termenelor de plată la medicamente casoluţie românească la deficitul în creştere al acestui sector. Aicitrebuie subliniată disponibilitatea companiilor farmaceuticeproducătoare de susţinere a acestor termene lungi de plată, care seînscrie în menirea socială a acestora şi este susţinută şi demotivaţia comercială. Dar acest fenomen nu poate fi permanentizatîn lipsa unui cadru multianual în care această susţinere să fielipsită de riscuri majore. Pe de o parte, apariţia unor creditecomerciale şi financiare care să acopere 7-12 luni de consum demedicamente se cifrează la valori uriaşe (la o piaţă totală de 2,2mld. euro înseamnă peste 1 mld. euro) şi antrenează riscuri pemăsură; pe de altă parte, decizia de expunere la susţinereamecanismelor publice de compensare/ gratuitate/ programe naţionaleeste individuală (directă la nivelul farmaciilor şi indirectă lanivelul distribuitorilor) şi dificilă, ştiind că reducereaexpunerii antrenează scăderea vânzărilor. Ca atare, cei cu vânzări(mai exact livrări, în condiţiile neîncasării) în creştere au şicele mai mari riscuri, pe când cei prudenţi înregistrează stagnărisau scăderi ale vânzărilor. Recentele cazuri de insolvenţă suntemblematice şi ar putea fi doar vârful aisbergului.
Din păcate, în România nu există alte surse de finanţare atratamentului de tip asigurări private, aşa încât, în afarabuzunarului privat, nu putem conta decât pe bugetul public şi -ocazional - al companiilor, mai mari sau mai mici. Odată începutăînsă spirala pierderilor semnificative pe piaţă, companiile vor finevoite să-şi diminueze expunerea. Sistemul public şi-a precizatdeja poziţia, atât prin reducerea compensării începând cu
1 iulie, cât şi cu strategia fiscală pe următorii 3 ani, careprevede scăderea alocării resurselor pentru sănătate.
Cei care invidiază piaţa farmaceutică pot avea motive desatisfacţie: s-a terminat cu creşterile spectaculoase şi aici. Daraceasta nu este o veste bună pentru pacientul român...
Petru Crăciun este director general al firmei decercetare şi analiză de piaţă Cegedim
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
