La lectiile de istorie, jocurile de influenta ale marilor puteriin regiunile tampon, de granita, erau unele dintre cele maipasionante subiecte.
In prezent, se discuta mai putin in acesti termeni. Insusitermenul de "mare putere" nu mai este folosit, asociindu-se deseoricu o perspectiva negativa asupra relatiilor internationale dintrestatele mici si cele mari.
Dar, cu nume sau nu, jocurile care se faceau acum 100 de ani sefac si astazi. Interesele marilor puteri, numite astfel sau nu,sunt la fel de mari, iar tari precum Romania sunt nevoite sa facala fel de mult balet diplomatic ca acum 100 sau 50 de ani pentrua-si gasi propriul drum.
Cel mai bun exemplu este discutia din ultimii ani (ultimuldeceniu?) despre Nabucco si SouthStream.
Nabucco este o conducta care ar trebui sa aduca gaze dinIran/Kazahstan prin Turcia, Bulgaria si Romania in Vest, iarSouthStream este o conducta care ar trebui sa aduca gaze din Rusiaprin Marea Neagra, apoi Bulgaria sau Romania si tot pentru vestulEuropei.
Strategia Uniunii Europene, cel putin declarativ, ar fi caNabucco sa reduca dependenta de gazul rusesc. Rusii spun, tot lanivel declarativ, ca problema dependentei trebuie pusa fata detraseu (acum exclusiv prin Ucraina), nu fata de sursa de gaz, si caUE trebuie sa sprijine si South Stream.
Romania, Ungaria sau Bulgaria sunt prinse, ca intotdeauna, lamijloc. Si noi, si vecinii de la sud si de la vest suntem inUniunea Europeana, care teoretic sustine Nabucco. Dar situatia nu ein alb si negru. Enel (Italia) si mai recent Gas de France, ambelecu detineri in Romania, au anuntat ca se implica inSouthStream.
Si atunci, noi ce sa facem? Singura certitudine este ca ce sejoaca acum pe tabla de sah a retelelor de energie din estul Europeiva aseza viitorul economiilor din aceasta zona pentru deceniileurmatoare. Iar rusii, stie toata lumea, sunt foarte buni lasah.
Este fascinant cum dincolo de regimurile politice, dincolo deoamenii sau partidele aflate la putere, tarile mari au reusittotdeauna sa pastreze un fir rosu al interesului nationalstrategic, astfel incat din hotararile generatiei actuale sacastige generatia de peste 20 sau 40 de ani.
Noutatea este ca, surprinzator, Romania a devenit pas cu pas,fara ca faptul sa fie asimilat foarte bine in opinia generala, unelement cheie in strategia Gazprom de a dezvolta conducta SouthStream. Este uimitor cum dintr-o data Romania a devenit mai bunapentru interesele Rusiei decat Bulgaria, tara slava, cu legaturiistorice mult mai puternice cu Moscova.
Romania, in general, nu a avut si nu are presa buna la Moscovasi nici nu are cum sa aiba, dat fiind chestiunea istorica aRepublicii Moldova. Ce au gasit rusii dintr-o data la Romania de aajuns atat de curtata: vizite peste vizite ale ministrului energieiAdrian Videanu la Moscova, vizite ale Gazprom in Romania?
Problema este ca nu este limpede ce carte joaca Romania inaceasta afacere. Ne putem permite un joc "la doua capete"? Deobicei, cei "mici" nu-si permit ce-si permit cei "mari" si poate nuva dura mult pana vom auzi reactii negative de la partenerii dinVest.
Avem de castigat cu adevarat din intrarea in(tr-un eventual -pentru ca nu poti sti niciodata ca rusii nu blufeaza si nu vor pursi simplu decat blocarea Nabucco) SouthStream?
Ce castiga Romania din asocierea cu Gazprom in dezvoltarea incomun a unor depozite de gaze naturale care ar urma sa asigure oindependenta in caz de criza la furnizori/distribuitori? Nu cumvachiar este o greseala implicarea furnizorului in constructiaacestor depozite?
Daca fac branza si vreau sa reduc dependenta de fluxul uniculuimeu furnizor de lapte, facem cisterna de rezerva impreuna, adica iidau acces si la robinetul care teoretic imi asiguraindependenta?
Nu se prea se vede logica partii romane in a colabora cu Gazpromin dezvoltarea acestor depozite. Poate pe undeva exista insa.
Cum poti determina si unde sunt laboratoarele care sastabileasca cea mai buna optiune pentru Romania?
Poate exista pe undeva ceva studii, dar pana acum nu s-a vazut odezbatere strategica serioasa asupra propunerilor Gazprom dinultimul an. Cand nu sunt pur si simplu taceri, apar numai locuricomune: ca a fost negociata reluarea importurilor directe de laGazprom din nu stiu ce an, fara intermediari.
Pai 1. intermediarii sunt detinuti chiar de Gazprom (impreuna cualti baieti "mari", nemtii de la BASF) si 2. contractele le incheieDistrigazurile, care sunt acum la francezi si la nemti (Gas deFrance si E.On). Asa ca oricum contractele se incheie peste capulRomaniei.
Deci treaba este si mai complicata.
Dar asa a fost mereu. Si in urma cu 100 de ani, si acum. Ideeaeste - gasim si noi un fir rosu strategic, adica cea mai bunaoptiune pentru urmatoarele decenii?
Sorin Paslaru este redactorul-sef alZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
