În primăvara lui 2008 eram la Praga şi am fost invitat la Wood, cea mai importantă firmă de brokeraj cehă, pentru o discuţie despre România, politică, economie, potenţial de creştere, investiţii etc. Orice investitor străin te întreabă înainte de economie despre politică, cât de stabil este guvernul, care este relaţia dintre preşedinte şi premier, relaţiile dintre partidele de coaliţie, cine va câştiga alegerile - asta ca să vedem cât de important sunt privite în afară situaţia politică internă şi orice declaraţie a unui lider. Ei iau chiar în serios ce spune un preşedinte, un premier sau liderul unui partid politic.
După ce am spus că aşa este la noi în politică, liderii să se „omoare“ public, dar să bată palma în spatele uşilor închise, dacă interesele o cer, am trecut la economie. Îmi amintesc că am vorbit cu înflăcărare despre România, despre faptul că economia noastră duduie, că vin banii peste noi din toate părţile, miliarde şi miliarde de euro, că avem o rată de creştere triplă peste ţările vechi ale Europei şi aşa o vom ţine cel puţin un deceniu, recuperând astfel peste noapte decalajele de putere de cumpărare, despre stabilitatea cursului, despre cum vom lua locul Poloniei ca motor de creştere în zonă, lăsând în urmă Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, care îşi atinseseră potenţialul şi nu mai aveau de unde să crească. În faţa ochilor vedeam numai creşteri şi nicio umbră de îndoială. La un moment dat am primit o întrebare, de la un american, care avea peste 50 de ani şi era angajat la Wood pe post de analist: şi dacă nu mai vin banii? Şi dacă se retrag? M-am blocat! Nu ştiam ce să răspund. Cum să nu mai vină banii? Să plece? Dar aici, în România, sunt randamentele mai mari, aici este viitorul, aici este următorul potenţial de creştere al Europei. Mă aşteptam la o scădere a ritmului de creştere economică de la 7-8% pe an spre 4-5% pe an, dar de la o bază mai mare, şi o încetinire a ritmului de creştere a salariilor şi a plimbării angajaţilor de la un loc de muncă la altul peste noapte, dar să nu mai vină banii în România? Să plece? Aveam în minte ce s-a întâmplat cu criza asiatică din 1997 şi apoi cu criza din Rusia din 1998, când monedele lor naţionale s-au prăbuşit peste noapte în urma retragerilor investitorilor de portofoliu, cei care intră pe piaţa valutară, bursieră sau a titlurilor de stat, dar credeam, în primăvara lui 2008, că România era altfel. Ar putea fi ceva probleme, poate o uşoară depreciere a cursului pe fondul unor speculaţii, dar doar atât. Să nu mai avem investiţii străine? În 2007-2008 am avut investiţii străine de 8-9 miliarde de euro pe an. Puteau să mai scadă, dar puţin, tot suntem o ţară cu potenţial. Nici nu mă gândeam la criză. Să ajungem la investiţii străine de numai un miliard de euro pe an, cât este acum? Imposibil.
După numai şapte luni, începând cu noiembrie 2008, am început să primesc răspunsuri pe viu la întrebarea americanului, ce se întâmplă cu România dacă nu mai are bani din afară. La începutul lui 2009, România a fost nevoită să ia peste noapte 20 de miliarde de euro de la FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană, ca împrumut, iar din aceşti bani s-au plătit o parte din retragerile de bani, de miliarde de euro, ale investitorilor privaţi. De asemenea, BNR a încheiat acordul de la Viena cu principalele bănci finanţatoare ale României prezente pe piaţa românească prin bănci proprii – Erste, Raiffeisen, Société Générale, băncile greceşti, care în schimbul reducerii rezervelor minime obligatorii, adică le eliberează o parte din bani, îşi vor menţine expunerile pe România. Acordul a ţinut doi ani şi nici bine nu se încheiase că băncile-mamă au început să-şi reducă expunerile, în ceea ce se numeşte acum procesul de delevering. Nicolae Cinteză, şeful supravegherii din BNR, spune că în ultimul an şi jumătate băncile locale au dat înapoi băncilor-mamă 5,5 miliarde de euro (detalii aici). Băncile-mamă îşi cer banii înapoi, iar procesul va continua, aşa spune Cinteză. În februarie, banca americană Citibank a anunţat că iese din afacerea creditării persoanelor fizice din România şi şi-a vândut portofoliul către Raiffeisen. În mai, britanicii de la RBS au găsit în sfârşit un cumpărător pentru portofoliul de credite acordate persoanelor fizice, pe cei de la UniCredit Ţiriac Bank. Cele două bănci spun că au decis să se concentreze numai pe segmentul corporate în România, ca parte a unei strategii globale. În 2006-2007, când au atacat segmentul persoanelor fizice, business plan-ul le dădea cu plus. Acum probabil că e invers şi au realizat că nu mai pot şi nu mai au bani să investească pe acest segment. Aşa că au renunţat, au vândut şi şi-au retras banii. Poate peste un an vor realiza că şi segmentul corporate dă cu minus, că nu mai pot să aştepte să-şi revină economia încă cinci ani şi mai bine dau împrumuturi companiilor de la Londra. Aşa cum a făcut banca americană Chase Manhattan (actualmente JPMorgan) la mijlocul anilor ’90. Mai sunt alte bănci care analizează dacă mai rămân sau nu în România, nu dacă mai investesc aici. Ce-i reţine este că nu găsesc cumpărători pentru activele din România. Oricum băncile-mamă nu le mai dau bani şi trebuie să se finanţeze din piaţa locală, care este mult prea mică pentru toată lumea, care are nevoie de bani. Când erau bani din abundenţă aproape toate proiectele erau viabile, iar majoritatea persoanelor fizice erau solvabile. Acum, când nu sunt bani şi trebuie drămuiţi nu pentru creditare, ci pentru asigurarea lichidităţii şi încadrării în normele de solvabilitate ale BNR, bancherii se uită cu lupa la fiecare client şi de aceea totul stagnează şi scade.
Situaţia din sistemul bancar când robinetul finanţării externe s-a închis şi, mai mult decât atât, acţionarul îşi vrea banii înapoi începe să se simtă, pe ici - pe colo, şi pe segmentul companiilor. Multinaţionalele au oprit investiţiile şi rambursează treptat, din surplusul de cash, o parte din finanţările primite de la centru.
Oamenii de afaceri români au sperat că această criză se va termina repede, iar când au văzut că se prelungeşte, nimeni nu ştie pentru cât timp, au stopat totul ca să-şi protejeze cash-ul. Alţii au decis că e mai bine să-şi bage afacerile în insolvenţă pentru a mai recupera ceva şi a nu fi nevoiţi să muncească numai pentru bănci o viaţă întreagă ca să plătească integral creditele.
Când se retrag banii din toate părţile este cumplit şi asta trăim acum pe viu. În ultimii cinci ani economia a fost irigată cu bani numai din împrumuturile luate de stat, atât de la FMI, cât şi de pe piaţa privată, prin vânzare de titluri de stat, în total aproape de 40 de miliarde de euro (în euro, în dolari sau în lei). Dar asta nu poate merge la nesfârşit, deja limita de alarmă, de îndatorare, fiind atinsă, la aproape 40% din PIB.
Între 1997şi 2007 România şi guvernele care au fost la palatul Victoria au avut ceva de oferit - companii de vânzare, contracte publice, deschiderea unor pieţe -, aveau de spus o poveste în afară. În acest moment ce avem de oferit? Nu mai avem multe companii de privatizat, nu se mai pot încredinţa direct contracte publice, trebuie făcute licitaţii şi parcă nimeni nu vrea să intre în competiţie ca să dea preţuri mici şi să câştige, mediul de afaceri nu s-a îmbunătăţit deloc în ultimii ani nici ca legislaţie, nici ca taxe, ci dimpotrivă, birocraţia este mult mai mare şi mai lacomă, pentru a-şi lua „tainul“. Care este povestea guvernului Ponta şi chiar a preşedintelui Băsescu, cu ce aduc din nou bani în România? Cu înjurăturile lor diplomatice, când fiecare îl aşteaptă pe celălalt fie să plece, fie să-şi rupă gâtul în guvernare? Când un investitor îi întreabă pe preşedinte şi pe premier de ce să vină în România, oare ce-i răspund cei doi? Să nu vină că nu e de trăit şi că totul merge prost din cauza lui Băsescu? Sau să nu vină, că Ponta este incapabil, cum spune preşedintele? Dacă citesc investitorii ceea ce îşi spun fiecare, fug mâncând pământul. Dar din păcate nici preşedintele, nici premierul nu ţin loc de bani. Iar economia are nevoie de miliarde de euro.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 2.09.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
