Multe companii dau veşti bune. Exportul se înviorează. Industriaprelucrătoare înregistrează creşteri semnificative. Dar prea puţineşi prea firave sunt semnele de început ale relansării economice.Adevărul este că echilibrul între veniturile şi cheltuielilebugetului ţării s-a deteriorat rău de tot, iar bătălia pentrudregerea acestei imense stricăciuni ocupă întregul prim-plan alsocietăţii româneşti. Şi cum ţara, în 2010, nu are atât de multeresurse încât să poată lupta pe două fronturi, unul pentruînsănătoşirea bugetului şi altul pentru ieşirea din recesiune,alegerea a devenit inevitabilă. Opţiunea nu putea fi alta decâtsusţinerea unui singur front în acest an, cel bugetar. Dacă terapiabugetară va fi eficientă, în 2011 ar putea fi atacatărecesiunea.
De nenumărate ori, în dezbateri publice, am auzit rechizitoriiîmpotriva austerităţii, însoţite de pledoarii pentru grăbireaieşirii din recesiune prin forţarea unor deficite bugetare mari şia unui surplus de inflaţie, care să ajute atât veniturile fiscale,cât şi creşterea economică. Desigur, cu teze populiste se poatesusţine orice. Inclusiv ieşirea din recesiune începând chiar demâine. Numai că, în nicio împrejurare, cheltuielile bugetare nu potfi mai mari nici măcar cu un leu decât veniturile bugetare plusîmprumuturile angajate de stat pentru acoperirea deficitelorbugetare. Cât despre visul efluviilor inflaţioniste, experienţaromânească de mai mulţi ani la rând ne-a arătat că nu aduc decâtvenituri bugetare şi creşteri economice nominale, pe hârtie deci,în timp ce în realitate, pentru timp îndelungat, lărgeşte ariasărăciei şi loveşte în puterea de cumpărare a populaţiei.
Un buget bolnav obligă la un soi de dietă: tăieri de cheltuielipână la nivelul unui deficit pe care să-l accepte finanţatoriiinternaţionali. Sunt însă de neînţeles, în acest plan, vocile dinmediul de afaceri care se ridică împotriva cerinţelor ComisieiEuropene şi ale FMI de ajustare a deficitului bugetar. Pentru căuna dintre raţiunile dimensionării rezonabile a diferenţei dintreveniturile şi cheltuielile statului o constituie tocmai creştereaşansei alimentării cu bani a sectorului privat de către bănci. Căcifără trecerea decisivă la alimentarea cu bani mai mulţi a mediuluide afaceri, care să redobândească întâietate faţă de stat, va fidificilă deschiderea celui de-al doilea front.
Societăţii româneşti, în 2011, nu-i va fi deloc uşor să seangajeze în două bătălii. Bugetul va avea nevoie, în 2011, detransformări structurale profunde. Iar ieşirea din recesiune vapretinde schimbări radicale, care vor proiecta desenul noului ciclueconomic. Va fi de fapt o nouă tranziţie, de la faza de declin aciclului economic pornit în anul 2000 la faza de avânt a viitoruluiciclu.
Din nefericire, înainte de recesiune economia românească a fostdominată de un dezechilibru puternic între creşterea cererii decumpărare pe toate planurile - de la limuzine şi case până labunuri curente - şi oferta internă de bunuri şi servicii, care arămas în limite modeste. De altfel, modeste au fost şi procesele derestructurare. Iar după ce România a intrat în recesiune, întreagarestructurare în economia privată s-a rezumat la disponibilizări depersonal şi la tăieri de cheltuieli. Fără să fi fost atacateproblemele competitivităţii economice. Urmarea: au început să vinăprea puţini bani la buget. Fiindcă s-au redus, în serie, veniturilebugetare obţinute din trei surse importante: impozitele pe salarii,impozitele pe profit şi taxa pe valoarea adăugată. Investiţiiles-au restrâns şi ele. Multe companii româneşti fie că au ajuns lacote extrem de mici de profitabilitate, fie s-au situat sub pragulrentabilităţii.
Din această spirală nu avem cum să ieşim decât dacă o parte abugetului va stimula consumul, în timp ce o altă parte va susţineinvestiţiile. Cu o condiţie: să nu se mai aloce fonduri pentruinvestiţii fără a fi folosite.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
