Am lăsat în urmă doi ani de recesiune. Tendinţa fiind, fărăechivoc, de urcare: de la creştere minus de 7,1 la sută în 2009 lacreştere minus de 1,2 la sută în 2010. Doi indicatori ne-au trasînapoi: consumul populaţiei şi investiţiile. Către ei va trebui săprivească deci ochii noştri în 2011.
Există un mare pericol: acela ca investiţiile şi consumulpopulaţiei, dacă vor fi nevoite să ducă singure povara ieşirii dinrecesiune, să fie un fel de Cleobis şi Biton din legendă. Cei doifii ai unei preotese a Herei, soţia lui Zeus. Pentru că mama lortrebuia să ajungă în sanctuar spre a aduce un sacrificiu, iar caiinu soseau, s-au înhămat ei la căruţă. Au ajuns acolo la vreme, darde oboseală au murit. Dacă investiţiile şi consumul se vor înhămasingure la căruţa creşterii economice, ar putea păţi la fel. Căcinu vom avea creşterea economică dorită atât timp cât munca va firău organizată. Şi cât timp vor fi cocoloşite companiile destat.
Un lucru se înţelege greu sau nu se înţelege deloc: într-olivadă lovită de o secetă prelungită degeaba torni apă doar larădăcinile câtorva pomi, în speranţa că vor rodi. Pământul vaînghiţi toată apa, fără niciun efect benefic asupra pomilorprotejaţi. Soluţia nu poate fi apăsarea pe accelerator în douăsectoare ale economiei, ci unirea tuturor eforturilor pentruzdrobirea inflaţiei, pentru intensificarea concurenţei, pentrupieţe libere integrate şi, mai presus de orice, pentru grăbirearestructurării.
Fără îndoială, în 2011 ne trebuie mai mult PIB. Dar un PIBperformant, cu o structură nouă, cu valori adăugate care să exprimecompetitivitate, profit, orientare spre piaţă. De fapt, orientatespre un sistem integrat de pieţe libere, de producţie, de consum,de bani. Altfel, o reuşită semnificativă, cum este creşterea de PIBîn seria ajustată de 0,1 la sută din trimestrul al patrulea din2010, va fi singulară.
Drumul către un PIB performant e o cursă cu obstacole. Dacă,astăzi, România vrea într-adevăr să iasă din recesiune în 2011,punctul de plecare nu poate fi decât un aflux de investiţii decapital. Desigur, stimulat de o cerere de consum în creştere,exprimată pe piaţă. Punctul final fiind vânzarea profitabilă aproduselor realizate: bunuri fizice, alimentare sau nealimentare;ori servicii, de la reparaţii de automobile sau afaceri imobiliarela studii de piaţă sau consultanţă financiară. Adevărul este căeconomia reacţionează cu eficienţă numai la stimuli raţionali.Numai sub astfel de impulsuri economia noastră ar putea deveni unizvor de creştere. O organizare raţională a economiei însă nu aducebunăstare decât pentru cei ce vor să muncească bine, să-şi asumeriscuri, să facă treabă de bună calitate. Raţionalitatea, ce arputea aduce un PIB întemeiat pe niveluri mai bune aleproductivităţii şi calităţii muncii, plus reducerea pierderilor,constituie condiţia esenţială pentru creşterea veniturilor reale şipentru îmbunătăţirea ofertei interne. Un dram de raţionalitate seimpune cu atât mai mult acum, în 2011, când România are deîndeplinit obiective de maximă urgenţă. Mai ales că nu ne mai putembaza, în niciun caz, pe deficite bugetare şi pe inflaţie. Sau pemajorări ale deficitului de cont curent. De aici înainte,încurajarea unui consum cu mult peste ceea ce se produce înRomânia, fără finanţări autonome acoperitoare, nu mai poate fiacceptată.
Ar fi bine ca accentul să fie mutat pe investiţii directe.Astfel de investiţii nu vor veni însă în economia reală, înproporţiile dorite, dacă nu va fi apăsat acceleratorul reformelorstructurale. Ar fi singura alegere optimă, care să aducă un altnivel al veniturilor din muncă, mai ridicat, să îmbunătăţeascăsubstanţial consumul real şi să dea o nouă perspectivă economieiromâneşti. Dar aşa ceva nu se mai poate clădi decât pe bazeraţionale: pe restrângeri de cheltuieli bugetare, pe venituribazate pe productivitate şi eficienţă, pe exporturi care să-şi iaadio de la subvenţiile prin curs şi să mizeze pe competitivitateabazată pe calitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
