Alianţa USL a anunţat printre ţintele strategice ale viziuniisale de guvernare crearea unui milion de noi locuri de muncă înpatru ani. Şi coaliţia de guvernare urmăreşte crearea de noi locuride muncă menţionându-se o cifră apropiată, dar procesul acoperă odurată de timp mai lungă. Este bine că partidele politice îşi dauseama că fără un grad înalt de ocupare a forţei de muncă coeziuneasocială se poate eroda dramatic, cu efecte rele pentru însăşidemocraţia.
Este de presupus că acest milion priveşte locuri de muncă penet, întrucât pe piaţa muncii apar şi dispar job-uri. Este de văzutdacă cifra priveşte şi locuri de muncă transferate din economiainformală. Drept este că a aduce locuri de muncă din economiasubterană la suprafaţă este bine din varii motive. Unul ar fi căastfel se suplimentează veniturile bugetare prin fiscalizarea unoractivităţi. O distincţie cheie de făcut este între locuri de muncăşi persoane ce intră pe piaţa muncii. Distincţia este importantăîntrucât o persoană poate avea mai multe slujbe, mai ales dacă suntpart-time.
Trebuie spus în acest context că raportul atât de vehiculat îndezbaterea publică între populaţia activă şi cea pensionată nureflectă realitatea economică. O parte mare dintre pensionari suntîncă pe piaţa muncii, chiar dacă în zona gri sau la negru. Altfelspus, este plauzibil să credem că raportul real este în faptinvers. Cei care lucrează efectiv depăşesc 5 milioane de persoane(faţă de 4,1 milioane în scripte în primele luni ale lui 2011). Lacele 5 milioane s-ar adăuga peste 1 milion de persoane carelucrează cu acte în regulă în afara ţării. Participarea pe piaţamuncii considerabil mai redusă în România (sub 57%) faţă de alteţări exprimă şi ponderea mare a populaţiei din mediul rural.
Cifra de cel puţin 5 milioane persoane active în spaţiuleconomic autohton permite o concluzie: a creşte cu un milionnumărul de locuri de muncă, înţelese ca număr de persoane, arechivala cu o sporire cu cca 20% a stocului activ de forţă demuncă. Dacă perioada în care s-ar încerca realizarea acestuiobiectiv ar fi de 4 ani, ar însemna ca ritmul să fie de aproximativ4% anual. Voi schiţa câteva repere pentru a examina acest obiectiv.Potrivit unor estimări, criza financiară/economică a diminuat ratade creştere potenţială sustenabilă a economiei de la 5,5-6% la3,5-4%. Aceasta înseamnă că o forţare a acestei creşteri, altecondiţii fiind neschimbate, ar recrea o fragilitate care ar frânge,în cele din urmă, mersul economiei. Iar aici restricţia majoră estelegată de deficite externe. Chiar şi în perioada de implozie aeconomiei româneşti deficitul de cont curent s-a situat în jur de5% din PIB. Să folosim 4% rata de creştere anuală a PIB-ului caparametru. Dacă intervalul de timp este de 4 ani, creştereapotenţială a PIB-ului, de cca 20%, ar fi similară cu programatasporire a stocului de persoane angrenate pe piaţa muncii oficiale(şi care nu ar veni din economia subterană). Simplificând mult dedragul argumentaţiei şi folosind o funcţie monofactorială (Q(L),unde Q denotă PIB-ul şi L, forţa de muncă), toată creştereaproducţiei agregate s-ar datora creşterii fizice a stocului depopulaţie activă. Este o ipoteză de-a dreptul eroică întrucât eaimplică, între altele: ca salariile reale să stagneze pentru caorice supliment de producţie/PIB să fie datorat sporirii număruluisalariaţilor; să nu fie, în medie, nicio creştere înproductivitatea muncii, fiindcă, dacă s-ar întâmpla aşa ceva, nu armai putea fi creat un număr adecvat de locuri de muncă; şi, nu încele din urmă, tehnologiile utilizate să nu se amelioreze în sensuleconomisirii de forţă de muncă.
Ce vreau să spun este că pe intervale medii de timp, de 4-5 ani,dezideratul de creştere cu aproape 20% a stocului de persoaneangajate în economia oficială (fără a pune la socoteală numărulcelor care pot intra din zona informală în cea formală) este foarteproblematic. Dacă se trece de la o funcţie monofactorială la unacare include aportul capitalului la formarea PIB-ului (şi caredescrie mai bine relaţia între capital şi muncă) obiectivul devinemai indepărtat.
Lucrurile se complică în plus dacă avem în vedererestricţia valutară. Pentru o economie dependentă de finanţareexternă, forţarea angajării de forţă de muncă peste potenţialul decreştere sustenabilă aduce inevitabilitatea izbirii de ziduldificultăţilor de finanţare. Este adevărat că dacă angajările s-arface preponderent în sectoare unde se produc bunuri şi serviciiexportabile şi care înlocuiesc importul (tradables) şi câştigurilede productivitate ar fi mari se poate mări ritmul de creare delocuri de muna. Economia ar trebui să fie puternic orientată cătreproducţie şi export. Deci nu consumul, ca pârghie directă, artrebui să fie pistonul de bază. Restricţia externă este foartedificil de înlăturat. Am văzut, de altfel, forţa ei în ultimeleluni ale lui 2008 şi debutul lui 2009.
Se menţionează cele peste 700 000 locuri de muncă cares-au pierdut în perioada imploziei economiei autohtone. Inferentaar fi că ce s-a pierdut se poate recupera prin reversibilitateafenomenului. Dar această reversibilitate este îndoielnică în lipsaunor modificări de condiţii de ordin excepţional. Ce complicărecuperarea unui asemenea număr înalt de slujbe sunt factoriprecum:
Creşterea economică din anii premergători crizei a fost pestepotenţial, fapt ilustrat de nivelul deficitelor externe ce au fostcauzate, în principal, de indatorare masivă a sectoruluineguvernamental (a fost perioada în care datoria externă asectorului privat a crescut în ritmuri ameţitoare favorizată fiindşi de aprecierea, inclusiv nominală, a leului);
contextul economic internaţional este cu totul altul în privinţaaccesului la credit şi costul său, fluxurile de capital;
firmele sunt obsedate de costuri şi caută să utilizezetehnologii care economisesc resurse, inclusiv de forţa de muna;
mărirea salariului inim are două tăişuri. Poate favoriza, pe deo parte, transfer de forţă de muncă din zona gri şi cea subterană,ceea ce poate suplimenta venituri fiscale şi civiliza relaţia întreanagajator şi angajat. Pe de alte parte, poate anula unele locuride muncă, care nu ar mai fi transferate în economiasupraterană.
Ce poate ajuta crearea unui număr cât mai mare de locuride muncă având în vedere restricţia externă şi reperele menţionatemai sus? În primul rând, investiţii mari. Ele trebuie să fie peste30% din PIB (au scăzut acum la sub 26% din PIB), dar cu altăstructură (alocare a resurselor) decât cea din perioada ante-criză.Tebuie să absorbim mult mai multe fonduri europene, care săfinanţeze proiecte ce au efecte de antrenare ample. Economiatrebuie să-şi amelioreze competitivitatea astfel ca restricţiaexternă să fie mai puţin constrngătoare. BNR este bine să nu laseleul să se aprecieze în termeni reali dacă nu avem salturi majoredeproductivitate. Pentru un interval de patru ani, dacă noul milionse referă strict la slujbe (şi nu la persoane) îi include transferdin economia subterană obiectivul intră în domeniulrealizabilităţii.
Daniel Dăianu este profesor de economie, fost ministrude finanţe
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
