Statistica ne-a pus în faţă, la începutul acestei săptămâni, ooglindă în care să ne privim şi să vedem cine suntem şi cum necomportăm în raport cu un criteriu fundamental din toate timpurile:munca. Oglindă care nu ne spune însă nimic despre noi în raport cuperformanţa în muncă, devenită astăzi presantă pentru UniuneaEuropeană. Şi care ar fi normal să devină cardinală pentrusocietatea românească. Dar calitatea o voi analiza într-un altcomentariu. Acum mă opresc la cantitate. La urma-urmei, primacondiţie, atunci când analizăm performanţa în muncă, estecantitatea: câţi oameni muncesc într-o ţară şi cât muncesc. De aiciînainte începe bătălia pentru performanţă.
De unde plecăm? Desigur, de la populaţia totală. O mărime medieîn Uniunea Europeană: 21,4 milioane. Din acest total, depăşit înpuţine state europene, Statistica scade 3,2 milioane. Suma copiilorşi adolescenţilor sub 15 ani. Ei nu sunt luaţi în calcul pentrucâmpul muncii. Aşa că analiza de faţă începe de la totalulpopulaţiei de 15 ani şi peste această vârstă: 18,2 milioane depersoane. Din acest total n-ar trebui să scădem toţi pensionarii,aproape 6 milioane, fiindcă mulţi dintre ei muncesc. Şi totuşi,Statistica nu operează cu noţiuni care se conturează întâmplător.Vrea certitudini. Şi, mai cu seamă, vrea realităţi ce aupermanenţă, fie şi relativă. Prin urmare, dă deoparte încă ocategorie, totalizând 2,6 milioane de persoane: populaţia de peste64 de ani. Acea parte a populaţiei pe care o consideră în afaravârstei de muncă.
Pe cine mizează câmpul muncii? Pe 15,6 milioane persoane. Aceaparte a populaţiei care, conform standardelor internaţionale, esocotită "în vârstă de muncă". Dar suma e teoretică. Pentru căurmează alte scăderi. Întâi şi întâi se scade numărul elevilor depeste 15 ani. Şi al studenţilor. Apoi se scade numărul şomerilor.Aici operează trei criterii, care trebuie să fie întruniteconcomitent: 1) dacă au vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani şi nuau un loc de muncă; 2) dacă sunt disponibile să înceapă să lucrezeîn cel mult două săptămâni; 3) dacă fac dovada că au căutat delucru timp de patru săptămâni fără întrerupere şi nu au găsit. Şi,în sfârşit, vine şi cea de-a treia scădere. În baza unor criteriisemnificative: 1) sporul negativ al populaţiei (mai multe decesedecât naşteri); 2) incapacitate de muncă determinată deinvalidităţi şi de boli cronice.
Ce mai rămâne? O categorie statistică denumită "populaţiaactivă": 9,8 milioane persoane. Toate persoanele apte de muncă.Forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii,inclusiv şomerii. Şi inclusiv acea parte a populaţiei care totîntreabă dacă sunt muieţi posmagii. Apoi, potrivit unei cercetăristatistice făcute în Peninsulă, 1,1 milioane de români fac PIB înItalia. Încă vreo 800.000 (poate şi mai mulţi) lucrează în Spania.Şi mai sunt alţii răspândiţi prin alte părţi ale Europei şi alelumii. De aici o nedumerire: de unde a scos Statistica 9 milioanede persoane în categoria aşa-numită "populaţie ocupată"? Dincalcule. Suma cuprinde toate persoanele cu cetăţenie română, între15 şi 64 de ani, care au desfăşurat activitate economică măcar ooră pe săptămână sau măcar 15 ore pe săptămână în agricultură.Obţinând unele venituri, oricât de mici. Indiferent pentru ce ţarăfac ei PIB: pentru România, pentru Italia sau pentru America.
Încă un mare semn de întrebare: potrivit acestui tablou, denumit"Al ocupării şi al şomajului în 2010", numărul salariaţilor înRomânia este de… 6 milioane. De unde or fi ieşit? Despre 4,1milioane de salariaţi avem cunoştinţă din alte tablouri statistice.Sunt cei cu contracte de muncă. Fie pe timp nedeterminat, fietemporare. De unde însă diferenţa de 1,9 milioane? Aici suntzilierii. Sau lucrătorii ocazionali. Dar şi lucrătorii "la negru",cei care muncesc fără contracte de muncă şi fără să plătească vreunimpozit.
Acesta este tabloul. Pun punct aici. Voi reveni însă miercureaviitoare pentru a-l analiza detaliu cu detaliu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
