Regula nu are excepţii: cine a intrat în Uniunea Europeană vaadera şi la euro. Există doar două derogări. Primele şi ultimele.Cele acordate Danemarcei şi Marii Britanii. Lor li s-a îngăduitamânarea, nu exceptarea. Suedia însă, care nu se bucură de niciunfel de derogare, a decis singură, prin referendum, să fie oexcepţie: îndeplineşte condiţiile, are poarta deschisă în zonaeuro, dar amână (încă!) aderarea.
În cursă sunt acum şapte ţări: Bulgaria, Cehia, Letonia,Lituania, Polonia, România şi Ungaria. Acele ţări din fostulcontingent comunist -membre ale Uniunii Europene -, care suntaşteptate în zona euro… când vor merita. România a anunţat vinerianul susţinerii examenului: 2015. Va urma, desigur, spre acest podce nu mai este prea îndepărtat, calea pe care au păşit acele ţăridin lotul 1 mai 2004 ce au susţinut deja examenul pentru euro.Experienţa celor trei ţări, Slovenia, Slovacia şi Estonia, ne poatefi de folos. În sensul cel mai sănătos cu putinţă: pregătirea pascu pas pentru a îndeplini toate criteriile, atât pe cele deconvergenţă nominală, cât şi pe cele de convergenţă reală.
O scurtă privire înapoi, în istoria recentă, ne va fi de ajutor.La începutul anului 2000, după perfectarea documentelor privindangajarea noastră în cursa aderării, România a bătut palma cuComisia Europeană pentru o cursă de şapte ani. Trasând şi linia desosire la 1 ianuarie 2007. Trei guverne de culori politicediferite, unul după altul, s-au angajat să ducă la bun sfârşitacest program. Şi chiar l-au dus la bun sfârşit. După 1 ianuarie2007, de îndată ce aderarea la Uniunea Europeană a devenit faptîmplinit, am început din nou să măsurăm timpul. Am intrat atunciîntr-o altă cursă, tot pe termen mediu, cea a integrăriieuropene.
Dar ce înseamnă, în cazul României, integrare europeană? Pescurt, să adăugăm structurilor noastre europene, definite prin treipuncte cardinale, geografic, cultural şi juridic - căci am aderatdeja -, pe cel de-al patrulea: economic. Nu mai putem evita nicicumcea de-a patra restructurare, în plan economic, dacă vrem casocietatea românească să devină sută la sută europeană princonţinutul vieţii sale de zi cu zi.
România are nevoi cu duiumul. Multe sunt urgente. Numai că nupoate fi întinsă atât de mult cât ne-am dori plapuma economieiîncât să acopere toate aceste nevoi, plus cheltuielile pe carele-ar antrena satisfacerea lor. Fiindcă n-am face altceva decât săcumpărăm ori să vindem iluzii. Dar nici nu mai avem vreme să amânămvalorificarea tuturor acelor resurse ce pot fi efectiv adunate dinpiaţa internă. O decizie înţeleaptă nu mai poate întârzia. Atâtviaţa în Uniunea Europeană, cât şi nevoia ieşirii din crizăpresupun, pentru economia noastră, noi exigenţe calitative, noiconstrângeri. Conjugate desigur cu obligaţia de a ne dezbăra demulte dintre relele noastre deprinderi.
După ce, timp de mulţi ani, am epuizat o bună parte din resurseîntr-o încercare disperată de a trăi mai presus de puterilenoastre, ne-am trezit că preţul consumului fără reforme e tot maigreu de plătit. Căci îl plătim cu servicii mult rămase în urmă, cuo industrie şi agricultură ce nu pot să asigure oferta cerută, cu oproductivitate a muncii care ţine în loc creşterea salariilor şisuflă în focul inflaţiei. Economia nu produce încă bani care să fieinvestiţi în acţiuni de anvergură.
Angajarea într-o cursă dură, de trecere la euro, e de natură săgrăbească schimbarea aşteptată. Iată însă că voci nu numainumeroase, dar şi influente din clasa noastră politică, ori dinrândul analiştilor financiari, se arată alarmate. Motivul? Momentulpropus ar fi mult prea apropiat! Şi nu s-au dat înapoi să afirme cănu e cazul să ne grăbim şi să trecem repede la euro. Nu ne-a ajunsîncă imensa cantitate de amânări de care am avut parte dindecembrie '89 şi până astăzi? Aş fi curios să aflu ce alternativăau criticii deciziei de trecere la euro în 2015.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
