În vâltoarea discuţiilor despre noi impozite şi despre impactulîn inflaţie al noii TVA, autorităţile uită de unde va veni singurasoluţie pentru depăşirea actualei situaţii: sectorul privat.
Ziarul Financiar publică astăzi lista celor 41 de companii cu peste250 de angajaţi care au intrat în insolvenţă în primele patru lunidin 2010. Are primul-ministru pe masă la prima oră situaţia la zi afirmelor cu probleme din România?
În Germania, în Franţa, în Statele Unite, când companiile seclatină, guvernele sar în sprijinul lor.
În România, formula este: descurcaţi-vă singuri! 22.000 de slujbesunt în pericol, dar nicio strategie de a menţine în viaţă acestecompanii, majoritatea cu capital românesc, nu este gândită.
Există opinia că valul crizei actuale este a doua mare oportunitatepentru investitorii străini de a cumpăra ieftin active româneşti,după perioada 1997-1999, când statul a fost nevoit să vândă lapreţuri disperate bănci şi întreprinderi pentru a acoperi găurilebugetare.
Dacă altfel nu putem ieşi din impas - şi prin forţe proprii se vedecă iată, ca şi în atâtea rânduri în istorie, nu putem - să vină.Ideea este cum întoarcem cât mai multe beneficii pentru ţară dinaceste investiţii străine.
Problema este că, în criza din 1998-1999, când statul român fusesecel care crescuse pe datorie şi injectase bani în IAS-uri mulse lamaxim de directori fără scrupule sau în companii de statfalimentare, voinţa politică de a restructura activele toxice afost de ajuns.
Bancorex-ul a fost înghiţit - cu noduri - de cea mai mare bancă destat de atunci, BCR, ponderea creditelor neperformante în sistemulbancar a urcat la 30%, iar statul a emis titluri de stat cu care aînlocuit aceste active în portofoliul băncilor găurite.
De altfel, nu se poate să ai criză fără o pondere de 25%-30% aactivelor neperformante.
În 1997, în Coreea de Sud, creditele neperformante în totalulcreditelor a atins 35%, în 1998, la criza din Rusia, pondereacreditelor neperformante a fost de 40%, la criza din Turcia în 2000de 28%, conform lucrării "Turmoil at Twenty", editată recent deBanca Mondială.
În 1999, statul român, proprietarul Bancorex şi al Băncii Agricole,a acoperit pierderile de 3 miliarde $ provocate de aceste activetoxice. La acea dată, creditele acordate în economie se ridicau la10 miliarde de dolari.
Acum, creditele acordate se ridică la 60 de miliarde de dolari (50de miliarde de euro), iar ponderea celor neperformante este decirca 14%. Diferenţa esenţială este însă că băncile locale sunt înmâinile unor grupuri străine, în primul rând austriece şi elene.Sunt pregătite aceste bănci să-şi asume încă 15-20% pondere crediteneperformante?
Companiile străine prezente aici, care fac jocurile în economie,trebuie să le convingă să accepte aceste minusuri, pentru că altfeltoată lumea are de pierdut. Cine a venit în România nu a venitpentru 3 sau pentru 5 ani, ci pentru 20 sau 30 de ani, iar aceastăţară are suficientă capacitate de relansare pentru ca pierderile deacum să se transforme în câştiguri viitoare.
Băncile ţin cu dinţii de preţuri încă prea ridicate la imobile sauactive ale unor companii. Capitalul străin ne-a predatcapitalismul. Foarte bine, că nu-l mai ştiam după 50 de ani deeconomie centralizată. Dar acum trebuie să-l şi aplice: adică să-şiasume pierderile inerente.
Nimic nu poate înlocui rolul capitalului privat în distrugereacreatoare şi realocarea resurselor în direcţiile cele maiproductive. Dar există riscuri, există pierderi. Ciclurileeconomice fac ca o perioadă, mai scurtă sau mai lungă, activele săstea în aşteptarea altor activităţi. Alteori sunt distruse pentrucă nu mai folosesc la nimic.
Aceste pierderi sunt asumate în fibra profitului, anterior sauviitor. Când ai rate nete de profit de 25%, cele mai înalte dinEuropa, te poţi aştepta şi la întoarceri la fel decategorice.
Când vine o inundaţie, revenirea la normal înseamnă curăţareamâlului. Este ceea ce nimeni din economia românească nu vrea săfacă acum: să cureţe mâlul activelor neproductive.
Ziarele sunt pline de anunţuri ale Ministerului de Finanţe devânzare a unor bunuri scoase la licitaţie pentru recuperarea dedatorii de la firme în insolvenţă.
De ce nu există un site centralizat cu aceste licitaţii, pentru caaceste oferte să fie luate în considerare inclusiv de investitoristrăini interesaţi de România?
La fel, în cazul băncilor, de ce nu este posibil să fie, eventualsub coordonarea Asociaţiei Române a Băncilor, o ofertăcentralizată, transparentă şi bine mediatizată, a activelor scoasela licitaţie?
În 1999, multe active scoase la licitaţie de fostul AVAB(Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - creatăspecial pentru a curăţa băncile de credite neperformante) au ajuns"pe sub mână" chiar la firmele care fuseseră creditate şi de lacare statul, teoretic, ar fi trebuit să recupereze creditelenerambursate.
Aşa au rămas hoteluri din centrul Bucureştiului şi azi ca niştemuzee, fără clienţi, pe mâinile unor negustori nepricepuţi. Cine nudă drumul la active la preţul pieţei plăteşte mai devreme sau maitârziu. Zidurile goale nu aduc în niciun caz profit, indiferent căpe hârtie bilanţurile arată momentan bine.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
