Opinii

Opinie Sorin Pâslaru: Ne trebuie un buget pe creştere, dar îl putem avea?

Autor: Sorin Pâslaru

11.10.2010, 23:10 22

Bugetul pentru 2011 trebuie predat în Parlament, dar deocamdatănu a fost discutat în nicio şedinţă de guvern.

În acest ritm, România riscă, din păcate, să intre iarăşi îniarnă fără buget, aşa cum s-a întâmplat în 2008 şi 2009.

Întârzierea este rea, dar şi mai rău ar fi ca bugetul pe 2011 săfie din nou un buget eşuat, aşa cum au fost cele din 2008, 2009 şi2010, care au presupus un nivel al creşterii economice care s-adovedit de neatins.

Situaţia este şi mai complicată pentru că, după doi ani descădere brutală, guvernul nu are curajul să facă un buget pescădere, deşi ajustările fiscale şi bugetare dure din iunie 2010 aufost determinate chiar de lipsa unei bugetări corecte pentru anulîn curs. Este greu să vii în Parlament cu un buget care să prevadăun PIB în scădere în 2011, în condiţiile în care deja toateeconomiile din Europa au intrat pe plus, iar pentru 2011 nivelurilede creştere din Franţa, Germania sau Turcia reintră aproape petraseul dinainte de criză.

În 2010, guvernul Boc a propus Parlamentului, cu acordul FMI, unbuget care prevedea o creştere economică de 1,3% şi venituri labugetul consolidat în creştere cu 6%. În 2009, creşterea estimatăiniţial fusese de 4% iar cea a veniturilor bugetare de 16%. Şi în2009 şi în 2010 bugetele au eşuat.

Dacă în 2009 au fost oarecum de înţeles ajustările de la plus 4%la -7% la PIB până la finalul anului, având în vedere pe de o parteîngheţarea comerţului internaţional, deci prăbuşirea exporturilorşi pe de altă parte îngheţarea finanţărilor, deci scădereaconsumului, pentru 2010 eroarea rămâne neexplicabilă.

În 2010, evoluţiile pe plan extern au fost conform aşteptărilor,ceea ce de altfel s-a şi văzut în nivelul exporturilor, care aucrescut cu 25% faţă de 2009, revenind astfel la nivelul recordatins în 2008.

"Surpriza" a venit din partea consumului, care în loc să creascăcu 3%, cum prevedea proiectul de buget, a scăzut cu 2,3% pe primeleşase luni, conform datelor de la Statistică. Ca urmare, având învedere ponderea de 70% a consumului în utilizarea PIB, pe primeleşase luni ale lui 2010 PIB a scăzut cu 1,5% în loc să crească cu1,3%, conform proiectului de buget.

De ce a trebuit făcut un buget pe plus în condiţiile în careexistau serioase avertismente că economia nu se întoarce înteritoriul pozitiv pentru că nu există posibilităţi de relansare aconsumului?

De ce au acceptat FMI şi celelalte instituţii locale care s-aupoziţionat ca garanţi ai stabilităţii macroeconomice acest bugetcare a trebuit apoi corectat dur la nivelul veniturilor prinmajorarea TVA şi la nivelul cheltuielilor prin scăderea salariilorbugetarilor cu 25%?

Dacă cei care au făcut, garantat şi finanţat bugetul pe 2010 nurăspund la aceste întrebări, atunci sunt lipsiţi de credibilitatedacă vor propune un buget pe creştere economică în 2011.

Mai bine să vină în sfârşit, în al treilea an de crizăeconomică, cu un buget conservator, pe zero creştere economică şicreştere reală zero, adică egală doar cu rata inflaţiei, aveniturilor bugetului consolidat.

Iar dacă o să fie creştere economică în sfârşit în 2011, foartebine, resursele suplimentare să fie folosite pentru reducereadatoriei publice, care s-a dublat în ultimii doi ani de criză.

Chestiunea devine şi mai complicată pentru că inclusivinvestitorii străini, care au pledat constant pentru austeritate,încep să-şi piardă răbdarea. Până în prezent, cel mai mult asuferit din cauza crizei capitalul românesc. Companii cu zeci demii de angajaţi a trebuit să intre în insolvenţă pe fondul scăderiiconsumului şi a lipsei accesului la finanţare ieftină dinstrăinătate. Dar nici băncile şi nici multinaţionalele, care pânăacum au supravieţuit fără mari daune, nu mai pot merge iarăşi laacţionarii lor cu bugete de venituri în scădere.

Şi dacă finanţare externă nu este pentru reluarea creşterii,atunci statul trebuie să cheltuie - prin investiţii sau consum -pentru a da drumul economiei.

De aceea, sunt de aşteptat în curând puncte de vedere opuse(dacă nu sunt deja) dintre şefii băncilor - care au ca mandatprincipal obţinerea de business şi profit - şi economiştii dinbăncile lor, care susţin constant restricţii ale cheltuielilorbugetare.

Situaţia devine de aşa natură, încât România s-ar putea să vreasă fie mai restrictivă chiar decât îi vor cere Fondul Monetar şibăncile străine prezente pe piaţa locală.

Mulţi cred că ceea ce era valabil în anii '90 în materie dereţete de la FMI mai funcţionează. Au trecut totuşi 20 de ani.Între timp lumea a evoluat şi obiectivele majore, inclusivgeostrategice, s-au schimbat.

Nimeni nu se gândea că FMI va ajunge să finanţeze directdeficite bugetare, nimeni nu se gândea că temple ale capitalismuluivor fi nevoite să întindă mâna la stat pentru a supravieţui.

Vom mai avea parte de surprize. Inclusiv la negocierea bugetuluipe 2011. Important este ca România să înveţe din ce a fost pentruca în sfârşit în 2011, chiar dacă nu vom reintra pe creştereeconomică, măcar să nu mai fie asta o surpriză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO