Urmatorul guvern rezultat din alegerile parlamentare are o misiune certa: sa asigure parcursul urmatorilor doi ani pana in momentul aderarii - in cel mai rau caz trei ani, daca Bruxellesul va considera necesar sa faca uz de clauzele de salvgardare.
Din punct de vedere macroeconomic, traseul pana in 2006 este destul de limpede desenat de ultimul acord incheiat cu Fondul Monetar International si sustinut de Uniunea Europeana.
Oricare ar fi forta politica sustinatoare a noului guvern, o eventuala rupere a acordului din cauza unor viziuni fundamental diferite nu poate fi luata in calcul fara riscul compromiterii aderarii. Cum Bruxellesul nu are capacitatea administrativa de a superviza constructia si aplicarea unui program macroeconomic in Romania, aceasta responsabilitate a fost delegata Fondului.
Ca destinantia este aceeasi indiferent de componenta echipajului de bord, o arata destul de bine similitudinile programelor economice electorale. La capitolul macro, este de la sine inteles ca prioritatea numarul unu este reducerea inflatiei, atat timp cat Romania se chinuie de 15 ani sa o aduca la niveluri de o singura cifra. Iar pentru atingerea acestui obiectiv nu este prea mult loc de improvizatie, dupa cum a aratat-o cu prisosinta experienta esecurilor repetate in procesul de dezinflatie.
Reducerea inflatiei ar trebui sa ramana exclusiv in sarcina bancii centrale, insa sarcina respectiva se va dovedi prea greu de dus in lipsa unei adevarate cooperari cu executivul. Deficit bugetar in crestere? "De ce nu?", raspunde banca centrala, dar cu o conditie: sa scada arieratele cel putin in aceeasi masura.
Numai ca reducerea consistenta a arieratelor s-a dovedit pana acum un obiectiv peste puterile autoritatilor, avand in vedere conexiunile ample care ajung la sistemul juridic, la functionarea institutiei falimentului, la aplicarea legii, grevata de fenomenul coruptiei.
Asa incat incepe sa se vehiculeze - inca timid - varianta trecerii stocului istoric de arierate acumulate ani de-a randul la datoria publica interna care - nu-i asa, oricum este cu mult sub standardul maxim cerut de Uniunea Europeana si are destul loc sa inghita gremul de facturi neplatite. Numai ca o asemenea decizie ar insemna si ultima strigare la acest capitol. Ultimele ajutoare sub forma preluarii, scutirii, esalonarii de datorii acumulate de companii ineficiente au fost acordate pe ultima suta de metri a negocierilor de la Bruxelles privind capitolul "Concurenta". Regula jocului in domeniu devine mult mai stricta, ba chiar este posibil ca Romania sa aiba de dat socoteala pentru ajutoare acordate in ultimii ani si despre care de-abia recent a notificat Comisia Europeana.
S-ar zice ca Romania are nevoie mai mult ca oricand de administratori. Pentru ca administrarea situatiei macroeconomice nesperate de bune tinde sa se dovedeasca chiar mai dificila decat atingerea unui ritm de crestere economica de peste 8%. Economia se supraincalzeste si totusi inflatia inca scade spre 9%. Intrarile de valuta inunda piata si leul se intareste de la o saptamana la alta. Investitiile straine directe se apropie de trei miliarde de euro. Consumul privat creste cu peste 9%. Exporturile merg spre 19 miliarde de euro. Cu toate astea, creste si deficitul de cont curent.
Cat timp poate rezista o asemenea combinatie, intr-o constructie de ansamblu inca subreda, care poate plezni oricand pe la incheieturi? Vom afla anul viitor, cand vine un test in plus o data cu ultimii pasi ai liberalizarii contului de capital.
Romania a plans ani de zile dupa intrari de valuta. Era bine stiut ca leul nu poate decat sa scada, la nesfarsit, in raport cu euro sau dolarul. Acum are atatea intrari de valuta incat da sa se sperie. Cursul leului scade aproape constant spre uluirea publicului. Cat timp poate fi administrat acest "miracol" si cum poate fi mentinut?
Va fi un alt test al anului viitor.
Consumul creste rapid, o data ce romanii au prins gustul cumparaturilor pe credit. Ii ajuta si valuta trimisa de cei care muncesc in strainatate. Cat poate rezista economia unei asemenea presiuni, fara a coplesita de avalansa importurilor si cum poate continua dezinflatia in conditiile unei cresteri atat de puternice a cererii? O alta intrebare care asteapta raspuns anul viitor.
Experienta tarilor care au intrat anul acesta in UE si care au un nivel mult mai avansat de restructurare a economiei arata ca derapajele pandesc din zone multiple. Iar slalomul printre diferitele capcane va fi testul major al anilor pana la aderare. Teoretic, cu FMI de-o mana si Comisia Europeana de alta, Romania n-ar avea cum sa nu nimereasca intrarea in UE. Ramane doar ca administratorii sa-si faca treaba. Numai ca administrarea nu e deloc treaba usoara. Ba mai cere si institutii puternice, disciplinate, pe care statul nu a reusit inca sa le construiasca. Adica insa un test pentru anii urmatori.
Culmea este ca din toata aceasta suprapunere de teste si factori de risc, sub presiunea timpului, rezultatul trebuie sa fie tot aderarea. Privita ca un dat, aceasta va costa insa cu atat mai mult cu cat Romania va fi ajutata-fortat sa se pregateasca, procesul fiind urmat de o asimilare dureroasa a schimbarilor.
* Razvan Voican este redactor-sef adjunct la ZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
