Piata bancara

Companiile sunt clienţii preferaţi. Şi sectoarele favorite?

Autor: Voican Razvan

18.04.2011, 23:55 25

Vrem să creştem pe corporate banking. Vrem să punem piciorul însegmentul companiilor mari. Sectorul corporate asigură robusteţeveniturilor.

Aşa o ţin bancherii de mai bine de un an de zile, mai ales decând creditul de retail s-a prăbuşit, respirând doar prinpro­gramul guvernamental "Prima casă".

Dar este activitatea de corporate banking la îndemâna oricăreibănci, chiar şi făcând parte dintre jucătorii mari? Pot băncile cuprofil universal să fure clienţi de la "case" specializate precumCiti şi RBS?

Rămâne de văzut, însă mai întâi este nevoie ca economia să-şirevină, iar acei clienţi mari atât de râvniţi să atingă din nouvolume de business suficient de mari pentru a avea rost sălărgească paleta de bănci cu care lucrează pentru diferite produseşi servicii, pe lângă "banca de casă".

Lista sectoarelor economice preferate la finanţare nu diferăprea mult de la o bancă la alta. Din aproape nicio listă nulipseşte infrastructura. Toată lumea urmăreşte în presă licitaţiilede atribuire a proiectelor pentru a vedea care companii sunt decreditat cu precădere.

La fel, un domeniu foarte atractiv rămâne energia, mai ales cearegenerabilă, unde au apărut de anul trecut cele mai multe proiectede investiţii.

De asemenea, oricine poate sesiza problemele din sectorulmedical şi cererea mare de servicii medicale - mai ales de serviciispecializate, care ajung să fie accesate în străinătate datorităunei oferte locale competitive. Băncile se uită la clinicileprivate, dar sunt evaluate şi proiecte de spitale mari.

Agricultura, de ani de zile o "Cenuşăreasă" blamată în primulrând pentru situaţia terenurilor foarte fărâmiţate, intră pe listaunor bancheri, însă cu prudenţă.

Rămâne de văzut dacă fondurile europene vor putea stimulatapetitul pentru creditare în acest sector. De asemenea, tendinţa decreştere a preţurilor ar putea mări interesul.

Pentru BCR, top 3 preferinţe este format din infrastructură,agricultură şi industrie. Bancpost pune în capul listei energia şiagricultura, urmate de firme exportatoare în general şi deinfrastructură. La Garanti, sectorul sănătăţii este primul enunţat,urmat tot de agricultură, în timp ce OTP se uită şi la industriaalimentară şi a bunurilor de larg consum, iar CEC nu uităadministraţiile locale.

Sectoare tentante pentru bancheri

  • Infrastructura

  • Energia (mai ales regenerabilă)

  • Agricultura

  • Industria (în particular cea alimentară şi a bunurilor de largconsum)

  • Sectorul medical/farmaceutic

  • Proiecte finanţate din fonduri europene

  • Administraţia publică (locală)

  • Lanţurile de retail

  • Firmele exportatoare în general

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO