Politică

Cele mai importante legi aflate în dezbaterea Parlamentului în această sesiune

Cele mai importante legi aflate în dezbaterea Parlamentului în această sesiune

Cel puţin 250 de acte normative se află în acest moment pe agenda discuţiilor din Camera Deputaţilor. Mediafax Foto

Autor: Iulian Anghel

12.09.2012, 00:07 936

În cele trei luni rămase până la finalul actualei legislaturi Camera De­putaţilor va avea de discutat peste 250 de proiecte de acte normative ajunse la deputaţi de la Senat sau de la Guvern.

Actuala sesiune parlamentară este ultima a Parlamentului în funcţie şi cea mai scurtă, întrucât alegerile legislative au fost fixate deja pentru 9 decembrie. Este cu atât mai scurtă ca timp efectiv de lucru în Parlament cu cât ea se suprapune peste campania electorală, iar mulţi dintre actualii parlamentari vor fi mai mult "pe teren" pentru a-şi convinge alegătorii să le dea un nou vot.

În aceste condiţii, procesul legislativ ar putea avea de suferit şi este de aşteptat ca Guvernul să intensifice ritmul de emitere a ordonanţelor de urgenţă, întrucât acestea intră în vigoare de la data publicării lor în Monitorul Oficial.

De suferit vor avea, aşadar, în cazul în care Parlamentul slăbeşte ritmul, nu ordonanţele de urgenţă, ci actele pe care Guvernul le transmite Parlamentului ca proiecte de lege.

Iată care sunt cele mai importante 10 proiecte din cele peste 250 aflate în dezbatere care ar putea ajunge la pro­mulgare în această sesiune parla­mentară.

1. Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare

Emis de Guvernul Boc în ianuarie şi trecut de Senat în mai, proiectul aflat la Camera Deputaţilor prevede:

  • Extinde aplicarea procedurii de faliment şi pentru reasigurătorii puri, nu doar pentru societăţile de asigurare-reasigurare.

  • Reglementează un termen de prescripţie de cinci ani în care Fondul de garantare va plăti indemnizaţiile/despăgu­birile, faţă de termenul general de 3 ani.

  • Reglementează modul de dizolvare şi lichidare voluntară a societăţilor din domeniul asigurărilor, inclusiv a brokerilor de asigurare.

2. Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind eficienţa energetică a clădirilor

Emis de Guvernul Ungureanu, proiectul a trecut de Senat în iunie şi se află la Cameră.

  • Introduce obligativitatea prezen­tării certificatului de performanţă energe­tică la vânzarea-cumpărarea sau închiri­erea clădirilor/unităţilor de clădire existente (precum apartamentele din blocurile de locuinţe), precum şi prezen­tarea acestuia la recepţia de terminare a lucrărilor, în cazul clădirilor noi.

  • Obligă la analiza introducerii siste­melor alternative de energie din surse regenerabile atât la construirea clădirilor noi, cât şi în cazul renovării majore a clădirilor existente.

  • Obligă investitorii şi proiectanţii să se asigure că, începând cu 31 decembrie 2020, consumul de energie al clădirilor să fie aproape egal cu zero.

3. Lege de modificare a OUG 98/2006 pentru supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare/reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare de investiţii într-un conglomerat

Adoptat de Guvernul Ungureanu în aprilie şi trecut de Senat în iunie, proiectul prevede:

  • Obligă coordonatorul supravegherii suplimentare a unui conglomerat fi­nanciar din România să informeze organismele europene comune pentru supravegherea riscului sistemic, potrivit ultimelor decizii ale UE în materie.

4. Proiect de lege pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Emis de Guvernul Boc şi trecut se Senat, proiectul introduce sancţiuni mai grave pentru cei care agresează persona­lul medical.

5. Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Emis de Guvernul Boc şi trecut de Senat, proiectul de aprobare al ordo­nanţei ar putea fi modificat de actualul guvern, având în vedere că ea a fost retrimisă din plen la comisiile de specialitate după schimbarea majorităţii parlamentare. Prevede ca şi ordonanţa:

  • Audit extern independent în întreprinderile de stat.

  • Întreprinderile de stat sunt obligate să prezinte trimestrial datele financiare.

  • Consolidează drepturile acţiona­rilor minoritari.

  • Management privat.

  • Membrii consiliului de administra­ţie sunt selectaţi de acţionari şi evaluaţi de specialişti independenţi.

6. Proiect de lege privind regimul juridic al averilor ilicite

Elaborat de un grup de parlamentari, pro­­iectul a fost amânat de guvernele tre­cute, dar ar putea avea succes în actuala legislatură, având în vedere că printre semnatari se află premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului Crin Antonescu şi preşedintele Camerei Valeriu Zgonea.

Iniţiativa legislativă prevede:

  • Reglementările privind confiscarea extinsă a averii vor funcţiona şi în cazul asociaţilor celui supus confiscării extinse a averii. Sunt vizate şi persoanele juridice, dacă le-au fost transferate bunuri de către cel supus procedurii confiscării extinse.

7. Proiect de lege privind modificarea Codului fiscal

Este o iniţiativă legislativă semnată de mai mulţi deputaţi care obligă toate instituţiile publice să plătească admi­nistra­ţiilor locale impozit pe clădirile pe care le deţin, având în vedere că Legea Codului fiscal conţine o lungă listă de excepţii de la plata acestui impozit.

8. Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital

Iniţiat de Guvernul Boc, proiectul a trecut de Senat şi se află la Camera Deputaţilor. Proiectul pune legea în acord cu mai multe directive oeuropene.

  • Modifică procedurile de licitaţii pe platformele autorizate.

  • Aduce schimbări privind accesul la licitaţii al companiilor de investiţii.

  • Aduce modificări referitoare la normele privind utilizarea informaţiilor privilegiate şi manipularea pieţei.

  • Aduce precizări suplimentare în privinţa normelor privind pieţele de instrumente financiare.

  • Aduce reglementări noi în privinţa utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului.

  • Extinde obiectul exclusiv de activitate al societăţilor de servicii de investiţii financiare şi le va permite să participe la licitaţii - când licitează direct sau în numele clienţilor - care nu sunt instrumente financiare.

9. Proiectul de lege privind suplimentele alimentare

Elaborat de Guvernul Ponta, proiectul a fost transmis Senatului.

Creează o bază de date care să conţină toate tipurile de suplimente alimentare certificate, în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene.

10. O nouă lege a minelor

Proiectul iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD şi PNL prevede ca o parte din banii obţinuţi din redevenţe să meargă la autorităţile locale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO