Preşedintele comisiei juridice, Cătălin Boboc a declarat la finalul şedinţei că votul a fost unul favorabil cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a senatorului Dan Şova, înregistrându-se şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă.
”Astfel, vom transmite plenului Senatului raportul favorabil în privinţa solicitării DNA”, a menţionat Cătălin Boboc.
Preşedintele comisiei juridice a menţionat că nici comisia şi nici plenul nu fac arestări. ”Asta nu înseamnă că va veni duba DNA în faţa scărilor Senatului, ca să aresteze pe cineva”, a adăugat Boboc, precizând că este vorba despre un act procedural, cu care Parchetul merge la instanţă, iar instanţa este singura care decide în privinţa solicătării Parchetului.
”Mă bucur că aceasta a fost soluţia comisiei, sper ca aceasta să fie şi soluţia plenului, pentru că, altfel, am bloca posibilitatea instanţei de a nu aproba cererea de arestare”, a mai declarat preşedintele comisiei juridice.
El a mai spus că Parlamentul exprimă doar un punct de vedere.