Politică

Geoana spune ca s-a incheiat etapa premierilor tehnocrati

08.09.2004, 00:00 10

Mircea Geoana a acordat agentiei Mediafax un interviu in care afirma ca s-a incheiat epoca istorica a premierilor tehnocrati si isi declara intentia de a deveni influent in interiorul partidului, in cazul in care PSD va castiga alegerile, iar el va fi numit prim-ministru.
Mircea Geoana spune ca "orice partid serios are obligatia sa mearga in fata electoratului cu o oferta explicita referitoare la candidatii sai la Parlament si pentru Presedinte, dar si cu programul de guvernare si cu cei care vor conduce tara, din punct de vedere executiv, in urmatorii patru ani." El spune adauga ca este nevoie de un profil al unui politician, in acest caz, care raspunde prioritatilor momentului. "Nu exista un profil abstract al premierului. Exista insa un profil care tine de cont de etapa istorica si politica a momentului. Sunt absolut convins ca vremea in care in Romania prim-ministrii erau simpli tehnocrati sau oameni fara sustinere puternica in partidul pe care il reprezinta s-a incheiat. Este posibil ca in anii urmatori sa avem situatii de blocaj politic, de criza politica, in care vom apela, eventual, la un tehnocrat, la un guvern de tehnocrati, dar ca solutie de avarie, nu ca propunere politica explicita a unui partid", declara Geoana.
In privinta schimbarii de atitudine a PSD fata de utilitatea desemnarii unui premier inainte de alegeri (PSD s-a delimitat, la un moment dat, prin Adrian Nastase, de aceasta idee), Geoana sustine ca "desemnarea unui premier in campanie nu inseamna in mod automat existenta unui tandem in sensul american al termenului. Este vorba despre un candidat la Presedintie, care trebuie sa faca o campanie prezidentiala profilata si puternica si despre o campanie de partid pentru parlamentare, in care prim-ministrul este expresia ofertei de guvernare". Intrebat daca Ion Iliescu a avut vreun rol in propunerea sa ca premier din partea PSD, ministrul de externe precizeaza: "Nu. A existat o conversatie fireasca pe care presedintele Nastase si eu am avut-o cu domnul presedinte Iliescu, absolut normala. Si inainte de alte momente politice importante este absolut firesc sa mergi la seful statului si sa il informezi despre o decizie importanta pentru viata partidului de guvernamint. Decizia a fost a partidului, a presedintelui Adrian Nastase."
Avand in vedere ca Geoana ar putea va deveni premier in momentul in care Ion Iliescu va reveni la PSD, exista intrebarea care vor fi relatiile sale si atitudinea fata de PSD. " Daca seful guvernului nu este si seful partidului, atunci el trebuie sa aiba un rol influent si profilat in partidul in care este membru. Trebuie sa aiba o pozitie care sa asigure relatia politica dintre guvern si partid, pentru a asigura eficacitatea politica a guvernarii. Actuala etapa a dezvoltarii democratice si politice, dar si de integrare europeana, arata nevoia unui echilibru corect a trei institutii: Presedintele, prim-ministrul si Legislativul. (...) Nu vreau sa raman doar undeva, acolo, la Palatul Victoria. Implicarea in partid este necesara", raspunde Geoana. Ca posibil premier, actualul ministru de externe sustine ca va folosi oameni tineri in Cabinet, dar va apela si la unii dintre actualii membri ai Guvernului, care s-au dovedit eficienti. adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO