Se spune că în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică. La fel de bine se poate spune că în spatele unui demnitar puternic se află un şef de cabinet puternic. Dar mai este o zicală: Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii! De aici încolo, până la Mihai Răzvan Ungureanu(FOTO) te va mănânca Cornel Feruţă.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, diplomat de carieră, şi-a ales un şef de cabinet dintre diplomaţi. Numele celui care va şti tot ce mişcă în guvern, numele, prenumele şi "scopul vizitei" celor care îi vor călca pragul premierului, dar şi toate mişcările sau deciziile uneori niciodată ştiute de public ale şefului Guvernului este Cornel Feruţă, un diplomat de 36 de ani care între 2005 şi 2007 a fost şeful de cabinet al aceluiaşi Răzvan Ungureanu. Fost ziarist, Feruţă este ambasadorul României la Organizaţiile Intenaţionale de la Vinea, organizaţie care reprezintă interesele ţării, printre altele la OSCE şi la Agenţia Internaţională pentru energie Atomică (AIEA). Despre Feruţă se ştiu încă puţine lucruri. De altminteri, şefii de cabinet nici nu trebuie să fie extrem de vizibili, dar depinde şi de personalitatea fiecăruia. Un lucru este clar. Sunt oameni puternici pentru că ştiu multe lucruri. Regula nu poate fi dezminţită. Cine deţine informaţia deţine puterea.
Cel mai puternic şef de cabinet din lume din ultimii zece ani cel puţin a fost, probabil, Rahm Emanuel, consilierul preşedintelui Barack Obama. De ce îl amintim aici? Pentru simplul fapt, nesemnificativ de altfel, dar bine de ştiut, că este fiul unui emigrant ajuns în America din România. Emanuel era o personalitate aparte. În tinereţe, a mărşăluit alături de Martin Luther King, a fost arestat de mai multe ori pentru opiniile sale. Nici că se potrivea mai bine cu personalitatea preşedintelui Obama.
În România, probabil, cel mai puternic şef de cabinet al unui demnitar a fost Mihnea Constantinescu (50 de ani). A plecat ca asistent personal al premierului Petre Roman, a ajuns director de cabinet al premierului Theodor Stolojan (1991-1992) şi purtător de cuvânt al Guvernului (1991-1992). Premierul Nicolae Văcăroiu l-a păstrat ca director de cabinet fiind şi ministru de stat pentru reforma economică în acelaşi guvern Vacaroiu. Mai apoi, a fost director de cabinet şi consilier al ministrului de externe Mircea Geoană (1996-1998), după ce Văcăroiu l-a promovat în diplomaţie.
Peste timp, îl găsim pe Mihnea Constantinescu director de cabinet al premierului Adrian Năstase şi apoi director de cabinet al premierului Călin Popescu-Tăriceanu (2005-2008), dată care merge în Ministerul de Externe îndeplinind funcţia de ambasador cu însărcinări speciale.
Mi-l aduc aminte de ministrul de externe Cristian Diaconescu "făcând spume", în 2009, când Chişinăul a respins propunerea ca Mihnea Constantinescu să devină ambasador în Republica Moldova. Chişinăul îl acuza de spionaj - în orice caz, în acea vreme, relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău erau la nivelul lor cel mai de jos din ultimii 20 de ani.
"Ceea ce face Chişinaul a depăşit orice limita. Nu poti să spui despre o persoană că o respingi pentru că poţi presupune că va face nu ştiu ce spionaj", comenta pentru ZF, în 2009, Cristian Diaconescu fostul şi actualul ministru de externe.
Era Constantinescu spion? "Este diplomat", spumega ministrul.
Da, dar până la urmă, cine ştie care este graniţa dintre "spionaj" şi diplomaţie?
Probabil că puţină lume. La fel de probabil e ca un şef de cabinet să ştie. Pentru că cine deţine informaţia deţine puterea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
