Politică externă

Comisia Europeana cere stoparea constructiei unei autostrazi in Polonia

21.03.2007, 19:55 11

Comisia Europeana (CE) va cere astazi Curtii Europene de Justitie sa ordone Poloniei suspendarea lucrarilor pentru constructia unei autostrazi. Cererea CE este motivata de temerea ca autostrada va distruge un ecosistem unic, situat in nord-estul tarii, a declarat ieri pentru AFP Barbara Helfferich, o purtatoare de cuvant a CE. "Vom cere Curtii sa ia masuri temporare pentru a obtine suspendarea lucrarilor", a precizat Helfferich. La 28 februarie, CE a oferit Poloniei un termen de o saptamana pentru a renunta la aceste lucrari care fac parte din proiectul Via Baltica. Proiectul dat e o autostrada transeuropeana ce urmeaza sa faca legatura intre Tallinn si Varsovia, cu tranzitarea tarilor baltice. Pentru a ocoli orasul Augustow, un tronson de 40 de kilometri trebuie sa traverseze Valea Rospuda, care "adaposteste o combinatie rara de habitate intacte, in una dintre padurile neexplorate cele mai vaste si mai bine conservate din Europa Centrala", a adaugat Barbara Helfferich.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO