Politică

Ramona Mănescu: Dacă autostrăzile rămân la domnul Şova, ok, sper să se facă multe, dar măcar DN-urile să vină înapoi la ministerul Transporturilor

Ramona Mănescu: Dacă autostrăzile rămân la domnul...

Autor: Ioan Dornescu

15.12.2013, 12:13 141

"Ar fi fost mult mai uşor, probabil, ca toate aceste moduri de transport să fie gestionate în continuare de ministerul Transporturilor. A fost o decizie politică pe care eu o respect, nu am luat-o eu şi nu am eu de ce s-o comentez, dar cu siguranţă ar fi fost poate mult mai uşor aşa", a spus ministrul Transporturilor la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, fiind întrebată dacă ar fi vrut ca autostrăzile să rămână în continuare la Ministerul Transporturilor.

Ea a afirmat că peste tot în statele europene, toate modurile de transport sunt gestionate de un minister, integrat.

"Decizia aceasta nu am luat-o eu. Eu am venit acum trei luni şi jumătate în Ministerul Transporturilor. (...) Acum, cred că toată lumea îşi aminteşte că a fost deja o decizie ca drumurile naţionale să se întoarcă la Ministerul Transporturilor şi nu s-a întâmplat încă acest lucru. Măcar drumurile naţionale. Dacă autostrăzile rămân la domnul Şova (Dan Şova, ministrul delegat al Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine - DPIIS, n.r.), ok, rămân la domnul Şova. Să dea Dumnezeu să se facă foarte multe autostrăzi (...). Eu sper să le facă. Chiar îmi doresc să le facă pentru că e bine pentru toată lumea, nu doar pentru mine sau domnul Şova", a spus Mănescu.

Întrebată de ce nu au revenit deja drumurile naţionale la Ministerul Transporturilor, Mănescu a spus că nu ştie, dar va adresa această întrebare atât premierului, cât şi lui Dan Şova.

"Drumurile sunt la domnul Şova şi trebuie făcut un act normativ prin care autostrăzile rămân la domnul Şova şi drumurile naţionale trec înapoi la Ministerul Transporturilor", a mai spus Mănescu.

CNADNR se află în prezent în subordinea DPIIS, iar după divizarea companiei şi înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Autostrăzi, drumurile naţionale urmau să revină la Transporturi.

Pe de altă parte, Mănescu a spus că în prezent există o discuţie cu privire la trecerea fondurilor europene pentru drumurile naţionale la Programul Operaţional Regional, gestionat de Ministerul Dezvoltării condus de vicepremierul Liviu Dragnea, la POR, măsură cu care nu nu va fi de acord.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO