Decizia preşedintelui american Donald Trump de a rupe acordul nuclear cu Iranul şi de a reizola cu sancţiuni această economie emergentă din Orientul Mijlociu înseamnă pentru companiile europene că va trebui să aleagă între o piaţă iraniană de 82 de milioane de consumatori, mare dar suprabirocratizată, şi a păstra prietenia Washingtonului, paznicul celei mai mari economii a lumii.
Noile sancţiuni ar veni când un număr tot mai mare de state din UE se grăbesc să-şi facă intrarea pe piaţa iraniană sau să atragă investiţii iraniene. Companii mari precum PSA, Airbus sau Renault încearcă să profite, comercial, de redeschiderea Iranului către lume.
De asemenea, pentru câteva guverne europene întreruperea legăturilor cu Iranul ar însemna pierderea unei surse de petrol ieftin. Iranul este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume. Şi SUA au devenit în ultimele luni un exportator de petrol. „Companiile germane ar trebui să-şi înceteze imediat operaţiunile din Iran” după ce Trump a decis să retragă SUA din acordul nuclear cu Iranul, a declarat ambasadorul american în Germania Richard Grenell.
Trump a dat Marii Britanii, Franţei şi Germaniei termen până pe 12 mai să repare ceea ce el consideră a fi erori în acordul încheiat de puterile lumii cu Iranul în 2015 prin care Teheranul s-a angajat să-şi domolească ambiţiile de a deveni putere nucleară. După acest termen, SUA vor reimpune sancţiuni care vor ţinti printre altele sectorul iranian al petrolului şi pe cel al transportului. SUA le-au spus cumpărătorilor de petrol iranian că au la dispoziţie şase luni să-şi reducă achiziţiile, altfel riscă penalităţi. Ar putea fi aplicate şi noi sancţiuni financiare Iranului. În februarie, Marea Britanie, Franţa şi Germania au căutat, fără succes, să obţină consens în UE pentru aprobarea unor noi sancţiuni contra Iranului. Washingtonul le-a lăudat iniţiativa.
UE a fost cel mai mare partener de comerţ al Iranului înainte ca această ţară să fie izolată prin sancţiuni şi are clar interesul de a-şi recuceri poziţia, după cum remarcă The Hill, ziar publicat în Washington. Comerţul Franţei cu Iranul s-a prăbuşit după impunerea sancţiunilor în 2006. Când acestea au fost ridicate, comerţul a crescut cu aproape 118% în perioada ianuarie - octombrie 2017 în raport cu perioada similară a anului anterior. Compania franceză de petrol Total a încheiat un acord de aproape 5 miliarde de dolari pentru dezvoltarea celui mai mare câmp gazeifer din lume, cel din South Pars, timp de 20 de ani.
Airbus a primit o comandă pentru vânzarea a 100 de aeronave pentru refacerea flotei iraniene, o afacere de 18 miliarde de dolari care include livrarea a peste 10 avioane super jumbo A380.
Producătorii auto francezi Renault şi Peugeot au găsit în Iran o piaţă de vânzare apreciabilă. Renault s-a asociat cu o companie iraniană pentru a construi 100.000 de maşini pe an în Republica Islamică.
Germania a fost cândva principalul partener comercial al Iranului. În anii 1970, comerţul dintre cele două state se situa la şase miliarde de dolari. În 2013, acesta căzuse la două miliarde de dolari. În 2017 a ajuns la 3,5 miliarde de dolari. Conglomeratul industrial german Siemens a primit comenzi de la Iran pentru furnizarea de turbine. În general companiile germane vând utilaje pentru fabrici, elemente pentru infrastructura de transport electric şi echipament pentru construcţii, adică produse de care naţiunile în creştere au nevoie pentru a-şi construi economii moderne, notează The New York Times.
Exporturile UE în Iran au crescut cu o treime anul trecut, la 13 miliarde de dolari. Pentru Europa, Iranul reprezintă un exemplu promiţător de economie emergentă cu creştere rapidă care a ajutat regiunea să iasă din criza severă a datoriilor din ultimii ani.
În pofida potenţialului, Iranul s-a dovedit a fi până acum pentru companiile europene o dezamăgire. Este o economie disfuncţională, unde investiţiile străine sunt frânate de birocraţia uriaşă şi de luptele politice pentru putere. În plus, băncile străine sunt reticente să asigure finanţare pentru afaceri în Iran. Această ţară se situează abia pe locul 33 în lista partenerilor comerciali ai UE, în spatele unor state ca Serbia şi Kazahstan. Însă pentru Iran UE ocupă locul trei în topul partenerilor comerciali, după China şi Emiratele Arabe Unite.
Până acum Airbus a reuşit să livreze Iranului doar trei avioane, niciunul dintre cele de dimensiuni mari. Două dintre ele au fost luate în leasing. În 2016, Daimler a semnat un acord cu Iran Khodro, producător auto din Teheran, pentru distribuirea camioanelor Fuso. Însă cererea a fost limitată din cauza slăbiciunilor din economie, a explicat un reprezentant al Daimler.
În 2015, preşedintele Asociaţiei camerelor de comerţ şi industrie germane Eric Schweitzer estima că importurile şi exporturile Germaniei cu Iranul vor ajunge la zece miliarde de euro în câţiva ani. Doi ani mai târziu, relaţiile comerciale se cifrau la 3,5 miliarde euro, faţă de 2,7 miliarde euro în 2014, anul de dinaintea acordului nuclear. Creşterea a fost sub aşteptări. Iar acum a apărut o nouă incertitudine, sancţiunile lui Trump.
DIHK apreciază că decizia preşedintelui american creează ìincertitudini uriaşeî şi că este neclar dacă contractele semnate în ultimii doi ani vor mai putea fi onorate.
Germania a exportat în Iran utilaje în valoare de sub un milliard de euro anul trecut, faţă de aproape 18 miliarde de euro cât a exportat în SUA. Diferenţa reflectă în mare parte reticenţa băncilor de a finanţa afacerile noi cu Iranul.
Ce importă ţările UE din Iran? În principal combustibili minerali, produse chimice şi alimentare. În Europa de Est, Budapesta a dat de înţeles că vrea să majoreze achiziţiile de petrol iranian. Din cadrul UE, Franţa, Italia, Spania şi Grecia sunt cei mai mari cumpărători de ţiţei iranian. Europa cumpără aproape un sfert din exporturile de combustibil ale Iranului, iar importurile sunt în creştere. Însă cele mai mari cantităţi le cumpără China, India, Coreea de Sud şi Japonia. Şi Turcia, o ţară fără resurse de energie, este un importator important de petrol din Iran. Teoretic, aşa cum sunt multe ţări din UE, Turcia este aliat al SUA în NATO. Iran este al treilea cel mai mare producător de petrol din OPEC şi contribuie cu aproape 4% la producţia globală, iar economia sa depinde puternic de veniturile din ţiţei. În trei ani de supraproducţie globală şi preţuri foarte mici, Iranul a învăţat să producă mult cu puţină cheltuială.
Acum, în contextul perspectivelor restricţionării exporturilor iraniene de petrol, preţurile ţiţeiului sunt la maximele ultimilor trei ani. Anul acesta cotaţiile au crescut cu 13%. Criticii lui Trump spun că deciziile acestuia riscă să arunce SUA într-un nou război în Orientul Mijlociu. Mai nou, SUA au devenit exportatoare de petrol, iar cererea pentru petrol american este în creştere.
