Bancile care opereaza in Romania au ajuns importatori neti de capital pentru a finanta expansiunea creditului.
Daca pana in decembrie 2002 depozitele detinute de bancile romanesti in strainatate erau substantial mai mari decat sursele atrase prin linii de credit ori sub alte forme, situatia s-a inversat dramatic de la inceputul lui 2003.
Astfel, la sfarsitul lunii iulie, bancile inregistrau pasive de peste 2,6 miliarde de euro in relatia cu creditori straini, in timp ce depozitele lor in strainatate insumau numai circa 800 milioane de euro.
Balanta s-a deteriorat constant, mai ales din luna februarie a acestui an, cand creditul in valuta a ramas sursa de mentinere a expansiunii activitatii de creditare.
La sfarsitul anului 2000, sistemul bancar romanesc avea active in strainatate de peste trei ori mai mari decat finantarile atrase - 1,7 miliarde de euro fata de 550 milioane. Insa la acea vreme creditarea era infima, aproape inexistenta pe segmentul persoanelor fizice. O data pornita acordarea de credite, bancile au apelat imediat la credite externe, incepand cu sucursalele si filialele unor grupuri straine.
Iar intr-o economie care importa de la o luna la alta mai multe bunuri si servicii, au ajuns si bancile sa importe capital, inclusiv pentru a acoperi cheltuielile cu achizitii de marfuri din exterior.
Apelarea la finantare externa nu reprezinta decat solutia impusa de inexistenta unor surse de finantare pe termen lung pe piata interna, in moneda locala.
Atat timp cat singurele emisiuni de obligatiuni incercate de BRD si Raiffeisen Bank nu trec cu scadenta dincolo de trei ani, iar economisirea continua sa se bazeze pe depozite cu scadente preponderent scurte, singura sursa reala de capital raman liniile de credit externe. Fie de la bancile-mama - pentru cine are asa ceva - fie de la institutii financiare internationale precum BERD sau IFC.
Si cum aceste linii de credit sunt relativ ieftine, multe banci au ajuns sa recomande clientilor direct credite in valuta, in timp ce altele, chiar daca vorbesc de riscul de curs de schimb, nu au multe argumente in fata costurilor net inferioare unei finantari in moneda nationala.
Asa se face ca piata este practic captiva fata de finantarea in valuta, pana cand dobanzile la lei nu acumuleaza o scadere semnificativa. Iar cifrele oglindesc fara dubiu preferinta pentru valuta, atat a creditorilor cat si a imprumutatilor: exprimata in euro, cresterea creditului in valuta a fost de 51,3% in perioada iulie 2003-iulie 2004, ducand ponderea acestuia la un nivel de aproape 60%, nemaintalnit in ultimele 15 luni.
Datele statistice de la sfarsitul lunii iulie arata ca sistemul bancar romanesc primeste finantari din exterior in crestere accentuata.
Banca centrala considera ca aceasta tendinta are un caracter negativ, desi o anticipase.
Atenuarea tendintei este insa in acest moment in primul rand o problema de timp. In ciuda unor masuri administrative precum majorarea rezervelor minime obligatorii din sursele atrase in valuta, creditarea in euro sau dolari este greu de descurajat pana cand nu coboara dobanzile la creditele in lei. Dar acestea sunt atat de sus incat va dura probabil pana in vara anului viitor pana cand costurile celor doua variante de finantare vor deveni comparabile.
Pentru ca nici dobanzile la lei nu pot cobori prea repede din cauza riscului de a antrena cresteri explozive ale creditului, cu consecintele in lant ale stimularii unei cereri de consum careia economia nu ii poate raspunde in timp util, si care ajunge sa antreneze importrui masive si presiuni inflationiste. razvan.voican@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
