Prima pagina

Nestle se indreapta catre o cifra de afaceri de 90 mil. euro

28.07.2005, 19:53 53

Compania Nestle Romania, filiala locala a producatorului elvetian alimentar Nestle, si-a majorat cu peste 40% cifra de afaceri pe primele sase luni ale acestui an in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Desi previziunile pentru cea de-a doua parte a anului indica un ritm mai scazut, cifra de afaceri a companiei ar putea ajunge anul acesta la 86-90 mil. euro.

"Ne asteptam ca ea sa incetineasca usor in a doua jumatate a anului datorita boom-ului din a doua jumatate a anului 2004", a afirmat Paul Nuber, directorul general al Nestle Romania.

Factorii cresterii din acest an sunt diversificarea gamei de produse si investitiile in promovare, dupa majorarea de capital social de la inceputul acestui an, de 9 milioane de euro.

Compania a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 250 de milioane de lei, in crestere cu 68% fata de 2003. Calculata in euro, cifra de afaceri s-a ridicat anul trecut la 62 de milioane de euro, cu 59% mai mare decat in anul precedent.

"Anul acesta, cresterea anuala va fi intre 25% si 30%, in lei", a precizat Nuber. Aceasta inseamna o cifra de afaceri anuala cuprinsa intre 86 mil. euro si 91 mil. euro.

Datorita cresterii volumului de vanzari cu peste 30% in fiecare din ultimii trei ani, elvetienii de la Nestle vor ajunge unul dintre cei mai mari jucatori pe piata dulciurilor si una dintre principalele multinationale din Romania. Global, Nestle este cel mai mare grup alimentar din lume cu o cifra de afaceri anuala de peste 60 de milioane de euro.

Nestle a inceput sa mizeze pe Romania o data cu achizitia fabricii de napolitane Joe de la Timisoara de la fratii Florentin si Daniel Banu (care cu banii investiti au fondat lantul Artima). Compania a investit pana in prezent peste 10 milioane de euro in aceasta fabrica de unde exporta in majoritatea tarilor din regiune.

Compania are in Romania in jur de 500 de angajati, din care 300 lucreaza la fabrica Joe de la Timisoara si 200 la sediul central al companiei de la Bucuresti.

Potrivit datelor furnizate de companie, care citeaza un studiu al companiei de cercetare de piata ACNielsen pentru aprilie-mai 2005, marca de napolitane Joe este lider de piata, in timp ce marca de baze pentru mancaruri Maggi este numarul doi dupa Knorr, care apartine companiei anglo-olandeze Unilever.

Alte marci comercializate de Nestle in Romania sunt ceaiurile Nestea, distribuite de Coca-Cola HBC Romania, in baza unui parteneriat global, cafeaua instant NESCAF?'', cerealele Chocapic, Fitness, Nesquick, alimentele pentru copii cu varste intre 1 si 3 ani Lapte Junior, alimentele pentru caini si pisici Darling, Friskies si Purina.

Principalii competitori sunt Kraft Foods, Excelent, European Drinks, Alka, Unilever.

Evolutia alerta a vanzarilor Nestle din ultimii ani se datoreaza si schimbarii sistemului de distributie al companiei la inceputul anului 2003, prin renuntarea la sistemul bazat pe un singur distribuitor si crearea unei retele de peste 15 distribuitori. De asemenea, compania a decis anul trecut sa vanda afacerea cu ape minerale Ana Vie de la Miercurea Ciuc, intr-o tranzactie a carei valoare nu a fost dezvaluita.

Grupul elvetian si-a majorat la sfarsitul anului trecut capitalul social din Romania cu 9 mil. euro, moment in care a anuntat noi investitii. Managementul companiei nu a exclus nici posibilitatea unor noi achizitii sau investitii in productie. georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO