Prima pagina

Romania nu rezista la o crestere in exces

03.02.2004, 00:00 13

Randamentele oferite de obligatiunile emise de Romania vor fi mai inalte decat cele din UE, daca se ia considerare faptul ca economia va avea o crestere de 4,5-5,5% pe an, peste rata asteptata de crestere in Uniunea Europeana, a apreciat ieri Valentin Lazea, economistul-sef al Bancii Nationale.
Precizand ca exprima un punct de vedere personal, Lazea a remarcat aici ca o "viteza de croaziera" a cresterii economice de 4-5% pe an este mai dezirabila decat una de 7-8% urmata apoi de ani de contractie.
"O crestere de 7-8% suprasolicita economia si ar duce la probleme cu inflatia sau deficitul de cont curent", a explicat Lazea.
El spune ca Romania ar putea atinge acest ritm de crestere economica daca 95% din calsa politica s-ar pune de acord asupra reformei.
Datele statistice preliminare pentru anul trecut indica o crestere economica de circa 4,8%-4,9% din Produsul Intern Brut, usor peste tinta revizuita la jumatatea anului, de la 5,2%, in principal din cauza problemelor din agricultura.  Motorul de baza al cresterii a devenit consumul intern, in conditiile in care pentru anul in curs este anticipat un declin puternic al exporturilor, cu un ritm de crestere de numai 5-6%.
 Tinta de crestere economica din acest an este de 5,5% din PIB, ceea ce ar aduce produsul intern brut la nivelul din 1989. Anul 2004 ar putea fi al cincilea de crestere economica pentru Romania, dupa 1,6% in 2000, 5,3% in 2001, si 4,9% in 2002."Sa nu creada cinea ca privatizarea utilitatilor ne va trimite imediat dintr-un cerc vicios, care dureaza de 14 ani, intr-u cerc virtuos, care ne va permite o crestere economica mai mare fara a afecta alti indicatori", a explicat Lazea.
Oficialul BNR a aratat ca economia romaneasca are o serie de particularitati care nu permit un ritm de crestere mai ridicat fara aparitia unor dezechilibre ale contului curent sau reaprinderea inflatiei."In Romania ultimilor 14 ani, daca s-a fortat cresterea, am avut probleme ori cu inflatia ori cu deficitul extern", a adaugat Lazea.
Lazea a mai spus ca deficitul de balanta comerciala nu ar fi o problema daca ar exista suficiente intrari valutare din exporturi de servicii.
"Si celelalte tari din europa centrala si de est au probleme cu deficitul comercial dar functioneaza economia serviciilor", arata Valentin Lazea. In balanta de plati  externe a Romaniei lucrurile stau exact pe dos, cresterea deficitului comercial fiind insotita de o accentuarea dezechilibrului balantei serviciilor de turism, in paralel cu scaderea excedentului din balanta serviciilor de transport.  
Lazea spune ca Romania va continua sa ofere dobanzi real pozitive, dobanzile la titluri de stat inregistrand un plus de 3-4 puncte procentuale fata de nivelul actual al inflatiei, cu potential de a urca la 7-8 puncte peste inflatia viitoare anticipata. Aceasta poate constitui o tentatie mare pentru capitalurile straine speculative, motiv pentru care BNR a hotarat sa amane liberalizarea depozitelor bancare in moneda nationala.
In acelasi timp, Romania va continua politica de apreciere reala a leului, a mai spus Lazea.
sorin.pislaru@zf.ro ; razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO