Prima pagina

Unda verde pentru un investitor strategic la BCR

20.04.2004, 00:00 11



Ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, sustine ca a ajuns la o intelegere cu presedintele Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Jean Lemierre, asupra modalitatii in care Romania va vinde inca unui pachet de cel putin 25% din BCR unui investitor strategic, pana la sfarsitul acestui an.



"Am hotarat ca vom elabora o strategie impreuna cu potentialii cumparatori", a declarat Tanasescu la Londra, intr-un interviu acordat agentiei Bloomberg News.



El nu a dorit insa sa mentioneze numele "potentialilor cumparatori".



Conform intelegerii cu BERD si IFC, vanzarea celui de-al doilea pachet din BCR nu va putea fi facuta decat cu acordul prealabil al celor doua institutii, care au hotarat anul trecut sa cumpere fiecare cate 12,5% din cea mai mare banca romaneasca. Mihai Tanasescu nu a fost insa in masura sa anunte de la Londra si semnarea ultimelor documente pentru perfectarea contractului de vanzare-cumparare cu BERD si IFC, desi in ultimele luni tot avansase diferite termene care nu au fost realizate. Pana atunci, statul roman nu poate incasa cele 222 milioane de dolari reprezentand contravaloarea pachetului de 25% din BCR.



In urma tranzactiei, statul mai detine 45% din actiunile bancii.



Tanasescu si seful sau Adrian Nastase anuntau oficial inca de luna trecuta ca mai multe grupuri bancare puternice s-au aratat interesate de cumpararea unui pachet de actiuni BCR. Primele zvonuri in acest sens aparusera inca din decembrie anul trecut, alimentate apoi in ianuarie 2004 de o serie de comentarii "ipotetice" ale premierului Nastase.



Deocamdata, numai oficiali ai HVB, a doua mare banca germana, au confirmat oficial interesul pentru cumpararea unui pachet din BCR anul acesta, urmand ca in 2006 sa-si majoreze participatia, pana la pozitia de actionar majoritar. Achizitia ar urma sa se faca prin subsidiara austriaca a grupului, Bank Austria



Creditanstalt.



Dupa esurari repetate, prima etapa a procesului de privatizare a BCR a inceput in toamna anului trecut, cand a fost incheiat contractul de vanzare catre BERD si IFC a 25% din capital plus doua actiuni, pentru suma de 222 mil.$.



Prin acest transfer, capitalul privat in structura actionariatului devine majoritar, intrucat aproximativ 30% din actiuni sunt detinute de cele cinci societati de investitii financiare.



BCR a anuntat, pentru anul trecut, un profit net de aproximativ 160 de milioane de dolari, apropiat de rezultatul raportat pentru 2002. Pentru anul acesta conducerea bancii miseaza pe un profit brut in jur de 170 mil. euro. razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO