Profesii

Salariul mediu net a crescut în iunie cu 14%, la 2721 lei; cele mai mari valori în fabricarea produselor de cocserie şi prelucrarea ţiţeiului

Salariul mediu net a crescut în iunie cu 14%, la 2721...

Autor: Roxana Rosu

07.08.2018, 09:35 729

Salariul mediu net a crescut în iunie la 2721 lei, cu 0,6% (17 lei) mai mult decât în mai şi cu 14,3% peste nivelul din perioada similară a anului trecut, cele mai mari valori fiind înregistrate în premieră în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (6591 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1557 lei).

În acelaşi timp, salarial mediu brut a fost de 4527 lei, cu 0,7% mai mare decât în luna mai 2018, a anunţat Institutul Naţional de Statistică.

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 108,4%. Indicele câştigului salarial real a fost de 100,6% pentru luna iunie 2018 faţă de luna precedentă.  Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195,0%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2018.

Comparativ cu luna mai, în iunie salariul mediu net a  crescut în majoritatea activităţilor economice, ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna iunie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizării de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în activităţi de editare, cu 19,9%, în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului cu 18,7%, respectiv cu 12,8% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor. Creşteri cuprinse între 4,5% şi 9,5% au fost raportate în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, alte activităţi industriale, fabricarea produselor textile.

De asemenea, salariile din activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), comerţ, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-au majorat cu 3-4%.

Scăderile salariul mediu net au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cu cu 15,2%, în extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), colectarea şi epurarea apelor uzate, cu între 4,5% şi 9%, şi în transporturi pe apă, fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de servicii anexe extracţiei, cercetare-dezvoltare, cu 1,5-3%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: administraţie publică (-0,1%), sănătate şi asistenţă socială (-0,1%), respectiv învăţământ (-1,7%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO