ZF 24

BCR şi BRD şi-au redus expunerile din credite pentru economie cu peste 8 miliarde de lei în ultimul an

BCR şi BRD şi-au redus expunerile din credite pentru...

Autor: Razvan Voican

15.11.2013, 00:08 202
BCR şi BRD, primii doi creditori ai economiei, au continuat procesul de dezintermediere în trimestrul al treilea, restrângerea expunerilor pe sectorul corporate tocmai din partea liderilor pieţei întreţinând un semnal negativ în economie.
 
BCR, controlată de austriecii de la Erste, şi-a restrâns portofoliul de credite cu peste 2 miliarde de lei în numai trei luni, din iulie până în septembrie. Este cea mai mare scădere trimestrială înregistrată în ultimul an la nivelul stocului de finanţări, în condiţiile în care acesta a coborât cu 6,2 mld. lei (1,4 mld. euro).
 
Cea mai mare bancă de pe piaţă se arată preocupată de adâncirea programului de restructurare şi de digerarea portofoliului uriaş de credite neperformante, în timp ce businessul nou rămâne într-un plan secund, nereuşind nicidecum să compenzeze rambursările de credite mai vechi.
 
BRD, filiala locală a francezilor de la Société Générale, şi-a redus stocul de credite acordate în economie cu aproape 2 mld. lei în ultimul an, însă spre deosebire de cazul BCR soldul rămâne superior nivelului înregistrat în urmă cu doi ani, în septembrie 2011. Trendul de scădere este condus de divizia corporate, unde producţia de credite noi nu face faţă sumelor scadente. După intrarea pe pierdere în 2012, BRD a fost la rândul său nevoită să se aplece mai mult asupra problemelor de management al riscului, de eficienţă şi revizuire a proceselor şi procedurilor, în dauna businessului curent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO