ZF 24

Ce indicii transmit principalii indicatori macro despre creşterea economică din S1

Ce indicii transmit principalii indicatori macro despre...

Autor: Claudia Medrega

13.08.2014, 16:19 1002

România a înregistrat în primul semestru o creştere economică cuprinsă între 3,5% şi 4,2% an la an, după cum anticipează unii analişti. În primele trei luni ale anului ritmul anual de creştere a PIB a fost de 3,9%. Institutul Naţional de Statistică va anunţa datele oficiale privind creşterea economică joi la ora 10.00.

Cele mai importante indicii transmise de indicatorii macro despre creşterea economică: 

* Comerţul, în ascensiune

Comerţul cu amănuntul - cel mai important indicator al consumului populaţiei - a adus semnale încurajatoare în primul semestru, creşterea la sfârşitul lunii iunie ajungând la 8,6% comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut, pe serie brută. În iunie comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere de peste 10% faţă de iunie 2013 atât pe serie brută, cât şi pe serie ajustată sezonier. Cu toate că cifrele arată un galop al vânzărilor şi al consumului de bunuri, consumatorii nu au văzut în frigidere şi pe masă această evoluţie şi nici producătorii în conturi. Primul semestru din acest an este conform cifrelor pentru consum cea mai bună din perioada de criză, singurul an pe plus în afară de 2014 fiind 2012. În primul semestru din 2012 creşterea comerţului cu amănuntul a fost la jumătate, de 4,1%. Prin tradiţie, a doua parte din an este mai bună pentru comerţ datorită sărbătorilor de iarnă.

* Inflaţia a rămas sub 1% în S1

Preţurile de consum au crescut în iulie cu 0,95% faţă de aceeaşi lună din 2013, inflaţia revenind pe creştere după ce în luna iunie rata anuală coborâse la un minim de 0,66%. Faţă de iulie 2013, preţurile la produsele nealimentare au crescut cu 2,5%, în timp ce tarifele la servicii au crescut cu 2,84%. Notă discordantă au făcut alimentele, la care preţurile au scăzut cu 1,88% faţă de anul trecut, conform datelor publicate de INS. Faţă de luna iunie preţurile au scăzut cu 0,05%, în special datorită ajustării preţurilor mărfurilor alimentare. Banca centrală a redus săptămâna trecută din nou prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,3% la 2,2%, şi de la 3,3% la 3% pentru 2015.

* Producţia industrială turează

Producţia industrială, unul dintre cei mai importanţi indicatori din economie, a făcut în primul semestru un salt de peste 9% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, evoluţia fiind susţinută în principal de cererea externă. Pe serie ajustată creşterea a fost de 10,4% comparativ cu primele şase luni de anul trecut. În luna iunie, producţia industrială a făcut un salt de 11,5%, pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comparativ cu aceeaşi lună din 2013. Ascensiunea a fost susţinută de creşterea industriei prelucrătoare, cu 14,2%. Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică au fost în scădere faţă de iunie 2013. Pe serie brută, creşterea producţiei industriale a fost în iunie de 10,4%.

* Exporturile, pe plus

Exporturile au ajuns în primul semestru la 25,5 mld. euro, cu 7,6% peste nivelul din aceeaşi perioadă de anul trecut. Ritmul anual a încetinit uşor după creşterile de două cifre din primul trimestru. În luna iunie exporturile au totalizat 4,2 mld. euro, depăşind cu 5,4% valoarea din aceeaşi lună de anul trecut. Comparativ cu luna mai 2014, exporturile au scăzut în iunie cu 2,5% la valori exprimate în euro. Anul trecut exporturile au atins un maxim, apropiindu-se de pragul de 50 miliarde de euro.

* Deficitul bugetar, ajustat la 0,5% din PIB

Deficitul bugetar a ajuns la sfârşitul primului semestru la 3,5 mld. lei, respectiv 0,5% din PIB, cel mai mic deficit bugetar înregistrat la sfârşitul primului semestru de la integrarea României în Uniunea Europeană. Veniturile totale au fost în primul semestru inferioare sumei programate cu aproximativ 4,5 mld. lei. În condiţiile ajustării investiţiilor şi a neefectuării cheltuielilor programate cu proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, la nivelul cheltuielilor bugetare totale s-a realizat o economie de 9,4 mld. lei faţă de program. Veniturile bugetului consolidat au ajuns la sfârşitul primului semestru (S1) la un maxim de 100,4 mld. lei, însă ritmul de creştere a încetinit spre 3% şi nu mai ţine pasul cu ascensiunea economiei. Ministerul Finanţelor a pariat în acest an pe încasări totale la buget de 216,8 mld. lei, cu 8,4% peste încasările efective de anul trecut, de aproximativ 200 mld. lei. Bugetul a fost construit pe o creştere economică de 2,2%, dar cei mai mulţi analişti estimează pentru acest an un avans al PIB cuprins în intervalul 2,5-3,5%. Cea mai slabă performanţă în materie de colectare s-a înregistrat la TVA şi impozitul pe venit.

* Investiţiile străine cresc cu încetinitorul şi sunt la un sfert faţă de anii de boom. Investiţiile străine directe în România au depăşit în primele cinci luni ale anului un miliard de euro, pentru prima dată din 2010 încoace într-o astfel de perioadă, dar sunt foarte departe de anii de vârf. Dacă în primele cinci luni ale lui 2008, anul de dinaintea marii crize, investiţiile străine erau de 4 miliarde de euro, şase ani mai târziu, în 2014 ele au reuşit cu greu să treacă de un miliard de euro în ciuda unui avans al PIB estimat la circa 3,5%. Potrivit datelor BNR, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat în primele cinci luni ale anului 1,09 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 910 milioane de euro, iar creditele intragrup 181 milioane de euro. În luna mai s-a înregistrat cel mai mare nivel al investiţiilor străine directe atrase de România de la începutul anului, de peste 300 de milioane de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO