ZF 24

Enache Jiru, secretar de stat la Finanţe, revine la şefia CEC

Enache jiru. Foto Silviu Matei

Enache jiru. Foto Silviu Matei

Autor: Razvan Voican

24.02.2014, 21:01 2183

Enache Jiru, 48 de ani, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, responsabil cu Trezoreria, este propunerea premierului Victor Ponta, care deţine în această perioadă şi funcţia de ministru de finanţe interimar, pentru postul de preşedinte al băncii de stat CEC Bank.

În plină criză guvernamentală, şe­ful executivului a găsit timp pentru a se ocupa de subiectul înlocuirii lui Radu Gheţea, finalizând astfel o procedură începută de fostul ministru al finan­ţelor, liberalul Daniel Chiţoiu. Ponta a pus capăt unei perioade de incertitudine privind managementul băncii deschise în toamna trecută odată cu izbucnirea scandalului privind creditul de 1 mil. euro acordat Ioanei Băsescu. Schim­barea lui Gheţea din funcţia de pre­şedinte ar veni la pachet cu trecerea CEC Bank la sistemul dualist de conducere, cu directorat şi consiliu de supraveghere. În jurul contractului de management al lui Ghe­ţea pe poziţia de CEO se crease o ade­vărată legendă, fiind considerat „beton“ din punctul de vedere al pachetului financiar compensatoriu în cazul demiterii înainte de termen.

Desemnarea lui Jiru pentru preluarea conducerii CEC Bank vine ca o surpriză având în vedere numele vehiculate pe piaţă anterior, însă el era încă din 2012 un po­tenţial candidat, făcând parte din rezerva de cadre săracă a PSD cu competenţă în domeniu.

Jiru a mai fost preşedinte al CEC Bank pentru o scurtă perioadă, din august 2004 până în aprilie 2005, fiind schimbat din funcţie după intrarea PSD în opoziţie.

Ulterior el a urmat o carieră în sectorul privat, fiind vicepreşedinte al Energy Holding şi apoi preşedinte executiv al MKB Romexterra Fond de Pensii, până în 2009 când a revenit în sfera sectorului public prin numirea ca preşedinte al comisiei de selecţie a administratorului pentru Fondul Proprietatea, concomitent cu revenirea PSD la putere.

În perioada august 2009 – octombrie 2010 el a fost membru neexecutiv în consiliul de adminstraţie al CEC Bank. În vara lui 2012 Enache Jiru şi-a reluat postul de secretar de stat în Ministerul Finanţelor responsabil cu managementul datoriei publice pe care îl mai deţinuse în perioada 2001 – 2004, intrând în cabinetul Ponta I şi menţinându-şi apoi poziţia în echipa Ponta II.

Desemnarea lui pentru postul de şef al CEC Bank continuă seria numirilor pe criterii politice la conducerea băncii de stat, inclusiv Radu Gheţea fiind instalat în urmă cu aproape şapte ani în locul lui Eugen Rădulescu pe baza unor raţiuni similare. Rămâne de văzut dacă va fi făcută publică evaluarea performanţelor echipei de management a CEC despre care vorbea fostul ministru al finanţelor Daniel Chiţoiu şi care invoca inclusiv intrarea băncii pe pierdere.

Opţiunea pentru Enache Jiru arată încă o dată dificultatea politicienilor de a găsi candidaţi eligibili pentru posturi specializate.

Pe lângă Gheţea ar mai trebui înlocuit prim-vicepreşedintele Andrei Stamatian, cunoscut ca un apropiat al PDL, precum şi vicepreşedinţii Mihaela Popa, Gheorghe Carabasan şi Mirela Iovu, aduşi personal de Radu Gheţea. Printre potenţialii candidaţi pentru echipa de management se numără Bogdan Speteanu, director general al BCR Leasing, şi Cristian Tudorancea, fost vicepreşedinte al CEC Bank. De asemenea, ministrul finanţelor are de găsit membri pentru noul consiliu de supraveghere care să poată obţine autorizaţia de la BNR. Actualul consiliu de administraţie are nu mai puţin de 10 membri, din care şase sunt oficiali din Ministerul Finanţelor şi din ANAF, fără experienţă bancară.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO