ZF 24

Financial Times este cu ochii pe Raiffeisen: Banca Austriacă a rămas de prea mult timp în Rusia

Financial Times este cu ochii pe Raiffeisen: Banca...

Autor: Andrei Şerbănescu

13.05.2024, 13:30 3610

Există un aspect destul de simplu de înţeles în ceea ce priveşte afacerile Raiffeisen Bank International - un aspect care exemplifică de ce Occidentul nu a reuşit să pună piedici economiei ruseşti, în pofida unui regim de sancţiuni aparent foarte dure impuse ţării de la invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022: Potrivit Financial Times, în ultimii trei ani, profiturile generate de braţul rusesc al băncii austriece au depăşit întreaga activitate a celorlalte operaţiuni ale grupului.

Având în vedere că toate băncile principale din Rusia au fost sancţionate - iar băncile occidentale au fost presate de guverne şi de autorităţile de reglementare să îşi reducă agresiv afacerile din Rusia şi, în cele din urmă, să se retragă - este surprinzător faptul că Raiffeisen, spre deosebire de rivalii săi, a crescut de fapt proporţia profiturilor cu care ţara contribuie la rezultatele sale.

Potrivit estimărilor analiştilor de la Citigroup, banca va obţine în acest an un profit net de aproape 1,2 miliarde de euro de la unităţile sale din Rusia şi din Belarus, faţă de abia 500 de milioane de euro din toate celelalte operaţiuni continue ale sale, aceaste cifre reprezentând 69% din profituri.

Situaţia în cauză este, în esenţă, destul de rea pentru autorităţile apusene. Faptul că o bancă occidentală prosperă în această ţară este un afront adus guvernelor occidentale care au încercat să limiteze conectivitatea globală a Rusiei. Aportul Reiffensen reprezintă, de asemenea, un ajutor real pentru economia ţării şi, prin urmare, pentru maşina de război a acesteia. Băncile occidentale care se află încă în Rusia sunt folosite drept canale cheie pentru clienţii de acolo pentru a putea opera la nivel internaţional, generând în acelaşi timp venituri fiscale substanţiale. (Anul trecut, băncile străine au plătit peste 800 de milioane de euro în taxe către guvernul rus, Raiffeisen fiind responsabilă pentru mai mult de jumătate din această sumă).

Prin urmare, nu a fost deloc surprinzător faptul că, în ianuarie, Trezoreria SUA a demarat o anchetă privind afacerile Raiffeisen în Rusia. Sau că, luna trecută, Banca Centrală Europeană, principalul organism de reglementare al grupului, a presat banca să îşi accelereze retragerea din ţară.

Până de curând, Raiffeisen a dat impresia că poate menţine echilibrul ciudat de a opera o afacere mare în Rusia, ţinând în acelaşi timp autorităţile la distanţă. După cum a dezvăluit Financial Times în urmă cu câteva săptămâni, banca părea chiar că se află în modul de creştere, postând mii de anunţuri de angajare, care dezvăluiau planurile de „expansiune activă" ale acesteia. 

Cu toate acestea, Raiffeisen se află într-o situaţie destul de dificilă. Chiar dacă doreşte cu adevărat să iasă din ţară, acest lucru este condiţionat de verificarea de către Kremlin a oricărui cumpărător. Între timp, restricţiile impuse de regimul rusesc ilustrează faptul că banca nu poate repatria profiturile din această ţară către societatea-mamă austriacă prin intermediul dividendelor. Săptămâna trecută, aparent sub presiunea Trezoreriei SUA, banca a renunţat la un plan cu risc ridicat de a schimba fondurile din filiala rusă a băncii cu o participaţie în compania austriacă de construcţii Strabag, deţinută de oligarhul Oleg Deripaska, care a fost sancţionat, înainte de un transfer recent către o companie cu acţionariat necunoscut.

Astfel, Raiffeisen rămâne cu un capital de aproape 5 miliarde de euro blocat în Rusia. Cea mai mare parte a depozitelor clienţilor şi a profiturilor reţinute sunt depuse la banca centrală a Rusiei, unde primeşte o dobândă de 16%.

Deşi şi-a redus activitatea de creditare în această ţară (şi îşi vinde unitatea din Belarus), grupul a devenit, asemenea altor bănci străine, un canal de transfer al banilor din Rusia. Spre deosebire de băncile ruseşti sancţionate, Raiffeisen rămâne parte a reţelei Swift, care leagă mai multe bănci din întreaga lume într-o singură reţea. Banca nu dezvăluie o defalcare detaliată a operaţiunilor sale de transfer de bani şi a refuzat să comenteze în ce măsură această parte a activităţii sale din Rusia s-a aflat în plină expansiune, raportează FT.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO