ZF 24

Italo-Romena dă bonificaţii de dobândă de 0,25% la depozitele constituite online

Italo-Romena dă bonificaţii de dobândă de 0,25% la...

Autor: Razvan Voican

11.03.2014, 00:00 129
Banca Italo-Romena, sucursala din România a grupului italian Veneto Banca, şi-a modernizat serviciul de internet banking procesând fără limită de orar transferurile intrabancare între conturile aceluiaşi client, în aceeaşi valută. Astfel, clienţii îşi pot alimenta oricând cardul din contul curent sau pot constitui depozite la termen.

Pentru depozitele deschise în lei, euro sau dolari prin internet banking dobânzile sunt mai mari cu un sfert de punct procentual decât cele constituite la ghişeu.

Depozitele standard sunt remunerate cu dobânzi de la 2,25% pe an la lei pentru scadenţa de o lună, până la 3,5% pe an la lei pentru economiile pe un an. La euro dobânzile sunt cuprinse între 1,25% şi 2,25% pe an pentru acelaşi interval de scadenţe. Italo-Romena are numai 22 de unităţi şi ca atare pune accent pe canalele electronice. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.03.2014

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO