ZF 24

Noua generaţie de şefi din energie se clădeşte tot pe tradiţia filierelor politice. Statul ţine cu dinţii de averea de 630 mil. euro din conturile Electrica şi-şi vrea oamenii acolo

Bogdan Badea este secretar de stat în Ministerul Energiei şi ocupă de anul acesta un loc în consiliul de supraveghere al Petrom, după ce iniţial fusese în consiliul de administraţie al Rompetrol Rafinare.

Bogdan Badea este secretar de stat în Ministerul Energiei şi ocupă de anul acesta un loc în consiliul de supraveghere al Petrom, după ce iniţial fusese în consiliul de administraţie al Rompetrol Rafinare.

Autor: Roxana Petrescu

09.09.2015, 12:17 1102
Corul vocilor care susţin că la Electrica, cel mai mare distribuitor de energie din România, cu 3,6 milioane de clienţi, se doreşte schimbarea managementului printr-o serie de numiri politice este din ce în ce mai puternic, iar mişcările pe care le-a făcut de la începutul anului noua conducere a Ministerului Energiei nu fac decât să confirme acest scenariu. La rândul ei, Electrica spune că a fost demarat un proces de reorganizare a conducerii companiei.
 
Dacă în iulie a fost înlocuit fără nicio explicaţie administratorul special al Hidroelectrica, perla sistemului energetic local, iar în august cel care superviza procesele statului cu giganţii din energie pleca îndemnându-l pe ministrul Andrei Gerea să-şi numească oamenii „care-i lipesc afişele pentru partid în funcţii“, acum aparent a venit rândul Electrica, o companie care stă pe o rezervă de cash de 630 de milioane de euro, să fie ţinta numirilor politice.
 
Ministerul Energiei este în continuare cel mai mare acţionar al Electrica, cu o deţinere de circa 49% din titlurile companiei. BERD este un alt acţionar important al companiei cu o deţinere de 8,6%. Electrica a fost listată anul trecut la bursa de la Bucureşti şi la cea de la Londra, reuşind să obţină circa 500 de milioane de euro din acest proces, bani care au intrat în conturile companiei şi despre care s-a zis că vor fi folosiţi pentru modernizarea reţelelor. La un an de la listare, firma stă în continuare cu banii în cont, în contextul în care la începutul anului statul a respins planul de investiţii al companiei, pentru ca abia în iulie documentul prin care Electrica are voie să facă investiţii de 860 de milioane de lei anul acesta să fie aprobat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO