ZF Live

Şeful OPSPI: Vom recupera restul de 360 mil. € de la Rompetrol în maximum 10 ani. Andreea Paul, PDL: Este o escrocherie, statul român nu recuperează nimic

Autor: Andrei Chirileasa

20.05.2013, 14:46 773

Gabriel Dumitraşcu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), cel care a negociat cu grupul kazah KazMunaiGaz valorificarea participaţiei statului la Rompetrol Rafinare (RRC) – Petromidia, a declarat la ZF Live că orice investitor poate să vină şi să cumpere pachetul de 26% pe care statul vrea să-l vândă, dacă oferă mai mult de 200 de milioane de dolari.

"Nu am garantat Rompetrolului că le vindem preferenţial. Respectând legea privatizării vom vinde competitiv la un preţ pe care ei s-au angajat minim să-l ofere, de 200 de milioane. Este posibil să vină cineva interesat să ofere un preţ mai mare. Preţul minim de pornire este de 200 mil. dolari", a declarat Dumitraşcu. El a mai precizat că Rompetrol va avea drept de preferinţă pentru cumpărarea acţiunilor dacă va oferi un preţ similar.

Dumitraşcu a mai spus că statul a va recupera restul de bani din vânzarea pachetului de 18% din Rompetrol care-i mai rămâne, deoarece investiţiile pe care kazahii s-au angajat că le vor face în următorii ani vor creşte valoarea companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO